Încetinitorul de particule: Șanse, sondaje și alte lucruri de amețit bizonul în campanie





În ultimele zile ale campaniilor electorale apar sondajele.
Comandate de obicei de jucătorii cei mari – ceilalți neavând posibilități financiare –, oferă ”drillul” absent în condițiile în care lucrurile sunt cam știute dinainte.
Din acest punct de vedere, mai ales pentru cei din urmă, campania electorală este ca un joc la ruletă în care 99,99% nu câștigi nici de data aceasta, acel 0,1% reprezentând eterna șansă a speranței care moare ultima.
Desigur marii jucători joacă la cacialma și merg de fiecare dată la sigur, cel mai mare jucător din acest punct de vedere din istoria politicii românești fiind Ceaușescu, cel care câștiga mereu cu 99,99% până când nu a luat foc cazinoul clădit cu atâta trudă.
Având în vedere cele spuse până aici, este evident că sondajele făcute în timp de campanie au două fețe: una pentru cel care a plătit pentru sondaj, el primește cifrele reale, în fond interesul său este tocmai asta: să vadă cum arată realitatea pe care o va falsifica în viitorul imediat.
Cea de a doua față a sondajelor este cea confecționată pentru bizon: nițel măsluită, corectată, desigur în limitele marjei de eroare, depinde de interesul comanditarului.
Sunt două metode de ”transformare” sublimă a realității astfel măsurate, de fapt fețe ale aceluiași mecanism: pui câteva cifre în plus la tine și iei tot atâtea de la adversari. Nu mult, ajunge să-ți pui două-trei și să le iei tot atâtea, diferența astfel obținută fiind deja de șase-șapte la sută, tocmai cât face un concurent fără șanse, dar cu interese bine întreținute.
Nu vei face caz mare de sondaj, ține de rafinamentul metodei, lași de la tine așa să se știe, stai bine, ești chiar în creștere accelerată, ar fi bine ca cei care nu s-au hotărât până acum să se hotărască. Nu vei obține mare lucru, dar nu riști nimic, dacă la vot sondajul nu se confirmă, nu e nicio problemă, așa e cu aceste sondaje, măsoară un moment, o stare în continuă schimbare și transformare.
Scopul a fost atins oricum, indiferent dacă e vorba de atenționarea jucătorilor de mâna doua, a eternilor perdanți sau, ceea ce este esențialul, a alegătorilor care au plăcerea și dorința să parieze mereu pe numărul câștigător.
Dacă aplicăm metoda la situația de acum din Arad, este evident că marele jucător al momentului pare a fi PSD-ul lui Mihai Fifor, reușind să se introducă în joc ca cel care este în stare să ia până și potul cel mare. Campania PSD-ului la Arad este una cum nu s-a mai văzut pe aici, reușind să dicteze ritmul și discursul. Dacă până acum ideea că marele dușman al liberalilor la Arad este PSD-ul a fost o poveste de adormit pruncii, acum pare a deveni o realitate, rămâne de văzut cine va câștiga mai mult din această nouă psihoză indusă.
Am intrat așadar în ultima săptămână, candidații mai au doar cinci zile să ne convingă că nu este așa cum se vede și se aude, ci cum spun ei, chiar dacă de la un moment dat spun cu toții același lucru, aproape cu aceleași cuvinte.
Avem o campanie efectiv pentru proști – iată, o primă concluzie de reținut privind cum ne văd candidații – în care, indiferent de orientarea politică, toți candidații ne promit un oraș frumos, fericit și în care vom lucra împreună cu ei ca să fim și mai frumoși și fericiți.
Și asta în situația în care mortarul se prelinge la marginea străzilor din centru, pe ștrand până și terasele sunt pustii, iar în Cetate nu ai voie să intri decât cu aprobare de la Ministerul Apărării. În Gai umblă fără întrerupere camioanele de mare tonaj la doi metri de parcul din centru amenajat pentru copii, iar de ieri, alaltăieri mașinile au început să traverseze din nou Piața Sporturilor. Este drept, pista de biciclete a devenit mai sigură, mai ales în week-end, atunci când nu mai vezi arădeni prin oraș, doar tinerii care tocmai au început școala în mască pe la cele câteva terase arhicunoscute din centru. Și nu numai, important este ca terasă să fie.
Se vorbește în continuu și cu puține excepții, de către toți cei care vizează funcții administrative în Arad, fără nicio aplecare spre problemele reale ale orașului, doar generalități care nu te obligă la nimic, eventual, în cazul primilor doi, PNL și PSD, condimentat cu subtile sau mai puțin subtile atacuri la persoană. De altfel pe cât de vizibil este candidatul PSD pe atât de obscur rămâne Bibarț, cel care se ferește ca dracu de tămâie să apară într-un context care nu este controlat de el sau de cei aflați în spatele său.
Într-o asemenea situație alegătorul arădean conștient și responsabil nu prea are ce alege.
Va alege, desigur, până la urmă ceva și pe cineva, regula cu răul cel mic determinând viața noastră de cel puțin 30 de ani încoace, cei mai în vârstă, precum cel care vă scrie aceste rânduri, gândindu-se nostalgic la marile lor speranțe de la începutul anului 1990, la modul cum s-au topit toate aceste așteptări și speranțe în cleiul politicianismului regăsit din piesele lui Caragiale.
În ceea ce mă privește aștept în continuare un candidat care vine cu probleme concrete de rezolvat, cu termenele exacte de rezolvare și cu promisiunea fermă ca își va da demisia dacă ratează cel mult trei din aceste promisiuni.
Comentariile portalului
Aha, dacă realizarilee sunt în funcție de datele dan biblie, probabil că autostrăzile se vor face până la apoca lipsă! Aia mare, sau mică, nu mai contează...
Poate nu ar strica să vă documentați ceva mai atent. Veți putea observa că procesiunile ortodoxe legate sau inspirate din viața lui Iisus (deci, inclusiv drumul crucii) (...)
Sa-mi spuna cineva de ce acesti calugari copiaza Via Dolorosa de la Romano Catolici. Biserica Ortodoxa nu are " Drumul Crucii" inclus in randuiala bisericeasca . In nici o carte de cult (...)