Simona Halep s-a calificat în semifinale la Roma. Adversara a renunţat după 48 de minute





Jucătoarea română de tenis Simona Halep s-a calificat în semifinalele turneului WTA de la Roma, dotat cu premii totale de 2.098.290 dolari, după ce kazaha Iulia Putinţeva a abandonat, sâmbătă, la scorul de 6-2, 2-0 pentru principala favorită.
Putinţeva (25 ani, 30 WTA) a renunţat după 48 de minute, din cauza unor probleme la spate. Halep (28 ani) domina jocul şi se îndrepta spre o calificare fără emoţii în penultimul act.
În cele zece ghemuri, Halep a reuşit 9 mingi direct câştigătoare, faţă de 10 ale adversarei, care a totalizat mai multe erori neforţate (12-7). Simona nu şi-a pierdut niciodată serviciul, salvând cele două mingi de break, relatează Agerpres, citat de Știrile ProTV.
Comentariile portalului
Ramane de vazut ce va fi dupa instalare, dezastrul e iminent oricum, vom vedea cum se potriveste guvernarea unei tari cu administrarea unui oras sau judet dar cat timp accepta( (...)
Falcă e mult mai mult decât bolojan Uitați vă la Cum arată Aradul față de Oradea de ce nu este pomenit și numele acestui ctitor de Arad el (...)
Să ne ferească Dumnezeu că acest imbecil să ajungă prim ministru să nu i dați prostului puterea că s a văzut cât de Răzbunător este