Copil este favorit 8 la turneul challenger de la Iași. Arădeanul se va duela, în primul tur, cu un tenismen din Chile





Ediția 2020 a turneului ATP Challenger 100 „Concord Iași Open”, prima ediție a celui mai mare turneu de tenis din România, va debuta luni, 14 septembrie, cu meciurile de pe tabloul principal, notează FR de Tenis.
Favoritul nr. 1 al acestui turneu este spaniolul Pablo Andujar, aflat pe locul 56 în lume în clasamentul ATP, iar compatriotul nostru, Marius Copil, locul 191 ATP, este cel de-al 8-lea cap de serie.
Un alt spaniol, Jaume Munar, este favoritul nr. 2, francezul Arthur Rinderknech și austriacul Jurij Rodionov fiind capii de serie 3 și 4.
În primul tur al probei de simplu, Marius Copil îl va întâlni pe chilianul Marcelo Tomas Barrios Vera, Filip Cristian Jianu, beneficiar al unui Wild Card joacă împotriva rusului Teymuraz Gabashvili, iar Cezar Crețu, de asemenea beneficiar unui Wild Card oferit de organizatori, împotriva japonezului Hiroki Moriya.
David-Nicholas Ionel, cel de-al treilea român de pe tabloul principal căruia organizatorii i-au oferit Wild Card, își va afla adversarul după finalizarea partidelor din Calificări.
”Concord Iași Open”, turneu de Categoria ATP Challenger 100, dotat cu premii totale în valoare 88.520 de euro.
Comentariile portalului
din pacate nu este doar o poveste…este cosmarul realitatii in care ne regasim foarte multi…
Parasca a fost profesor pentru sute, poate chiar mii de politisti din intreaga lume. Ce cauta el in politica?
Nu se potriveste absolut deloc aceasta apropiere politica - biserica. De ce nu a fost reprezentat Aradul de un doctor bun sau de un profesor de calitate sau un inginer (...)