Zacusca, poezia și „focarul de infecție… literară” din Curtici. Mariana Kiss și-a luat o rată bancară ca să-și scoată două volume de poezie





Mariana Kiss este pensionară, nu face parte din niciun cerc literar sau vreo uniune elitistă a sriitorilor, dar își varsă gândurile în rime încă de când era mică. A scris sute de poezii – „cât pentru zece cărți”, după cum ne-a mărturisit – mai ales din luna februarie a acestui an, în timpul pandemiei, poezii pe care le-a publicat pe Facebook. Mai mult la insistența prietenilor, a hotărât recent că a venit timpul să le și tipărească (o parte din ele), cum însă pensia e mică și singurul venit al Marianei Kiss, în ultimul timp, provine din vânzarea la piață a zacuștelor, pe care le produce acasă, a fost nevoită să solicite un credit bancar. Au văzut lumina zilei, astfel, chiar două volume de poezie: „Pentru o clipă” și „Roua dintre azalee”. Le-a lansat oficial astăzi, în sala de evenimente „Downtown” din Curtici.
Mariana Kiss a lucrat în trecut ca meteorolog la Curtea de Argeș, a fost operator calculator la CFR, apoi agent de asigurări. Până la pensie nu s-a gândit că va mai scrie poezie vreodată… dar să mai și scrie cărți, sau să își facă un credit la bancă pentru a scoate cărțile respective!
Cele două volume au fost prezentate de către scriitorii/poeții Petre Don, Basil Mureșan și Nicolae Aniței (fostul primar al orașului) și ziaristul Marius Țica, precum și actualul primar, Bogdan Ban, cei doi din urmă nefiind poeți… deocamdată. După cum a punctat Petre Don (și el „un fiu al Curticiului”), e un fel de „focar de infecție… de literatură” la Curtici, oferind lumii literare locale (și chiar naționale, în anumite cazuri) nume de rezonanță precum Gheorghe, Andrei și Florica Mocuța, Petre Grozav, Ștefan Iercoșan, Emil Șimăndan… și, cea mai nouă poetă: Mariana Kiss.
Pentru că la lansarea propriu-zisă a avut emoții și nu a apucat să spună prea multe despre ea, am tras-o la o parte ulterior, ca să ne spună cum se împacă zacusca cu poezia sau de ce abia acum, la pensie, s-a hotărât să-și tipărească poeziile:
Cartea și zacusca. Foto: Mariana Kiss / Facebook
– Spuneți-ne de cât timp scrieți?
– De mic copil am scris. Am avut odată, cum să spun, o apariție la o serbare, unde am recitat o poezie scrisă de mine, iar publicul nu a spus nimica… De atunci m-am speriat și am considerat că nu e treaba nimănui ceea ce scriu eu. În liceu, profesorul meu de română mi-a pus pe perete o altă poezie scrisă de mine, dar și aceea m-a făcut să mă simt expusă. Mă simțeam de parcă mi-ar fi violat intimitatea (râde n. red.)
– Și acum? Ce v-a dat curaj să scoateți aceste cărți?
– Nu știu. Deci din februarie scriu încontinuu. Postam pe facebook, iar printre comentarii mai mulți prieteni îmi spuneau că ar trebui să scot o carte. Mai mult împinsă de prieteni, așa am ajuns la decizia de a-mi publica gândurile. Eu așa le spun, nu poezii.
– Am înțeles că ați accesat un credit la bancă pentru a vă putea publica cărțile…
– Da, așa este. Ce să fac dacă nu am avut bani? Pensia e mică. Am scos un credit și apoi m-am dus la Gutenberg. Iar pe această cale le și mulțumesc pentru că au fost foarte drăguți cu mine. Eu am avut textele așa, pe telefon. Eu pe telefon scriu. Cum scriu, cum le dau drumul. Ei m-au ajutat cu tehnoredactarea și micile corecturi.
– Cu zacusca cum e? Cum se împletește cu poezia? Când scrieți? Înainte sau după zacuscă?
– Ei, bine acuma (râde). Când apuc. Când îmi vine câte o idee, mă pun și scriu.
– V-a venit vreodată o idee în timp ce făceați zacuscă și să ajungeți să ardeți mâncarea?
– Oooo, da, mi-au venit idei, dar niciodată nu am ars mâncarea (zâmbește). Și pentru mine a ajuns să fie un mister cum de scriu atât de mult, probabil pentru că sunt pensionară… și am mai mult timp.
Comentariile portalului
Nu se potriveste absolut deloc aceasta apropiere politica - biserica. De ce nu a fost reprezentat Aradul de un doctor bun sau de un profesor de calitate sau un inginer (...)
Toți candidații la alegerile prezidențiale sunt cu Dumnezeu în gura, nu știu dacă și în suflet. Lipsește cel mai cel dintre toți, acela care adaugă (...)
= DUPA CE AU LUAT LUMINA ACUM INAPOI LA FURAT -- ASTA I CRESTINISMUL LA HAIMANALELE POLITICE ARADENE -- SCARBA MI E -- PANA SI CEREMONIA IN SINE A FOST O (...)