Ministrul turc de externe Mevlut Cavusoglu a avertizat sâmbătă că orice acţiune din partea Greciei vizând extinderea apelor sale teritoriale de-a lungul ţărmurilor estice, spre Turcia, va fi considerată un motiv de război, informează DPA, potrivit Agerpres.
„Ei nu îşi pot extinde acestea (apele teritoriale]) la 12 mile în Marea Egee”, a spus Cavusoglu, referindu-se la marea care separă cele două ţări.
„Acesta este un motiv de război sau casus belli”, a adăugat şeful diplomaţiei turce într-un interviu acordat postului local de radio A Haber, citând o declaraţie din 1995 a parlamentului de la Ankara.
Turcia şi Grecia au 6 mile marine de ape teritoriale în Marea Egee, unde se află mai multe insule greceşti situate în apropierea teritoriului turc.
Avertismentul ministrului turc de externe este o reacţie la anunţul premierului grec Kyriakos Mitsotakis din această săptămână potrivit căruia apele teritoriale ale ţării sale vor fi extinse de la 6 la 12 mile nautice (de la 11 la 22 de kilometri) de-a lungul ţărmurilor sale vestice, spre Italia. Mitsotakis a declarat că ţara sa ar putea lua în calcul extinderea apelor teritoriale şi în alte zone maritime.
Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)