Noi amenzi pentru nerespectarea regulilor de prevenție Covid-19 la Arad. Câți pacienți se află acum internați la spital





În această dimineață, conform raportării Centrului Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției, la nivelul județului Arad erau înregistrate – de la începutul pandemiei și până în prezent – 975 de persoane pozitive la virusul SARS-CoV-2, din care: 386 sunt vindecate, 202 sunt internate în secțiile COVID ale Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad şi Spitalului Orăşenesc Ineu, 351 sunt la domiciliu şi externate, iar 36 au decedat. De asemenea, în carantină se află 942 persoane, iar 202 de persoane sunt în izolare.
Amenzile date ieri la Arad se ridică la 1000 lei
Polițiștii din cadrul I.P.J. Arad, jandarmii, polițiștii locali, precum și reprezentanți ai ISU, ITM, DSP și cei de la Protecția Consumatorului continuă să verifice respectarea normelor legale impuse pe perioada stării de alertă în zone aglomerate, centre comerciale, piețe, terase, zone de agrement și cluburi în aer liber din Arad.
În cadrul activităților desfășurate ieri, 25 august, până în această dimineață, la nivelul județului nostru au fost verificate 7 de obiective/locații (nu ne-au fost comunicate numele lor). De asemenea, au fost verificate și 210 mijloace de transport în comun. Au fost legitimate 516 de persoane fizice în contextul verificărilor, fiind supuse controalelor şi 13 societăţi comerciale sau persoane fizice autorizate.
În urma tuturor verificărilor au fost aplicate 11 sancțiuni contravenționale, toate pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală (valoarea totală a amenzilor se ridică la 1000 lei).
„Atragem atenţia tuturor proprietarilor de restaurante, terase ori localuri unde se organizează evenimente private să asigure cu bună credinţă respectarea tuturor măsurilor de protecţie şi restricţiilor impuse în vederea prevenirii răspândirii virusului SARS-CoV-2. Astfel de activități vor avea loc zilnic, pe durata stării de alertă, în vederea conștientizării tuturor cetățenilor cu privire la necesitatea respectării măsurilor de prevenire a răspândirii COVID-19. Amintim că situațiile de nerespectare a măsurilor de protecție sanitară pot fi semnalate la numărul Tel Verde (apel gratuit) 0800800165”, spun autoritățile locale.
Comentariile portalului
Cu tot respectul, cred că nu ar trebui să ne așteptăm la elevi perfecți pentru că aceștia pur și simplu nu există. Fiecare dintre ei au (...)
Trist dar adevarat
Urat