S-au luat la bătaie și au blocat și traficul în Ineu. Polițiștii i-au „luat pe sus” și i-au reținut pentru 24 de ore





La data de 11 august, în jurul orei 13:35, poliţiştii oraşului Ineu au fost sesizaţi cu privire la faptul că în centrul localităţii ar avea loc un conflict spontan între mai multe persoane.
La faţa locului, poliţiştii au identificat un autoturism de teren care bloca sensul de mers spre localitatea Bocsig, de pe Calea Republicii, în spatele său formându-se o coloană de mai multe autovehicule.
De asemenea, au fost identificaţi patru bărbaţi cu vârste cuprinse între 20 şi 42 de ani, care s-ar fi lovit reciproc şi ar fi cauzat distrugeri asupra autoturismului, provocând indignarea cetăţenilor din jur şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.
Toţi cei în cauză au fost conduşi la sediul poliţiei, iar în urma audierilor aceştia au fost reţinuţi pentru 24 de ore, pe bază de ordonanţă şi introduşi în arestul I.P.J. Arad, urmând a fi prezenţaţi magistraţilor Judecătoriei Ineu cu propunere de arestare preventivă, fiind cercetaţi penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tulburare a ordinii şi liniştii publice şi distrugere.
Comentariile portalului
din pacate nu este doar o poveste…este cosmarul realitatii in care ne regasim foarte multi…
Parasca a fost profesor pentru sute, poate chiar mii de politisti din intreaga lume. Ce cauta el in politica?
Nu se potriveste absolut deloc aceasta apropiere politica - biserica. De ce nu a fost reprezentat Aradul de un doctor bun sau de un profesor de calitate sau un inginer (...)