Întreruperile de energie electrică din Arad continuă și în august




Este deja la ordinea zilei să aibă loc întreruperi de energie. Din fericire, acestea sunt totuși anunțate și arădenii au timp să se pregătească. Următorul „val” de întreruperi va avea loc în perioada 10-16 august.
Comunicat E-Distribuţie Banat a redus pe cât posibil numărul întreruperilor programate pentru
buna administrare și funcționare a rețelei de distribuție a energiei electrice, pentru a minimiza disconfortul clienților.
Lucrările au fost reduse la cele care sunt necesare pentru a asigura capacitatea rețelei de a funcționa și a alimenta clienții cu energie electrică în bune condiții, conform prevederilor din Decretul președintelui României nr. 195/16.03.2020, publicat în Monitorul Oficial al României nr. 212/16.03.2020.
„Regretăm neplăcerile resimțite de clienți în cazurile în care aceste lucrări, efectuate pentru a preveni eventuale probleme în alimentare, perturbă temporar activitățile acestora. Colaborăm cu autoritățile locale, dar și cu alte utilități, pentru a minimiza impactul. Următoarele întreruperi se vor realiza pentru a asigura capacitatea rețelei de a funcționa și alimenta clienții în bune condiții”, spun reprezentanții E-Distrubuție Banat.
Zonele vizate din Arad
Luni, 10 August 2020 – Sânleani, Livada 09:00 – 17:00
Marţi, 11 August 2020 – Arad, str Orizontului, Trotusului, Țichindeal, A.Pumnu, Fragilor,
Foișor, Dunării(p) 09:00 – 17:00
– Macea 09:00 – 17:00
Miercuri, 12 August 2020 -Arad, str Orizontului, Năsăud, Lavandei, Dunării(p) 09:00 – 17:00
-Macea 09:00 – 17:00
Joi, 13 August 2020 – Arad, str Rândunicii, V.Eftimiu, Vezuviu, I.Minulescu, D. Zamfirescu, Păpădiei, Rozelor, Dunării(p) 09:00 – 17:00
-Turnu 09:00 – 17:00
Vineri, 14 August 2020 -Arad, str. Oituz , Dorobanților, Gh. Doja, Dunării(p) 09:00 – 17:00
-Șofronea 09:00 – 17:00
Comentariile portalului
Aha, dacă realizarilee sunt în funcție de datele dan biblie, probabil că autostrăzile se vor face până la apoca lipsă! Aia mare, sau mică, nu mai contează...
Poate nu ar strica să vă documentați ceva mai atent. Veți putea observa că procesiunile ortodoxe legate sau inspirate din viața lui Iisus (deci, inclusiv drumul crucii) (...)
Sa-mi spuna cineva de ce acesti calugari copiaza Via Dolorosa de la Romano Catolici. Biserica Ortodoxa nu are " Drumul Crucii" inclus in randuiala bisericeasca . In nici o carte de cult (...)