Untold 2020 nu se anulează! Ediția din acest an are loc online. La show-urile în premieră pe Youtube vor fi „prezenți” Armin Van Buuren, Afrojack, Hardwell, Timmy Trumpet, Scooter și mulți alții





În zilele în care la Cluj-Napoca trebuia să se desfășoare unul dintre cele mai mari festivaluri din Europa, UNTOLD, organizatorii le aduc în premieră fanilor show-uri ale unor artiști care au fost prezenți pe scena principală a festivalului, însă care n-au fost transmise până acum. Show-ul lui Armin van Buuren din anul 2015, de la prima ediție a festivalului, sau al lui Hardwell, din anul 2017, chiar înainte să se retragă, sunt doar câteva dintre suprizele pregătite pentru fanii festivalului UNTOLD. Astfel, primul show făcut de Armin Van Buuren la UNTOLD, în 2015, va fi difuzat lumii întregi pentru prima oară în istoria festivalului, iar cei care nu au fost prezenți atunci la magia DJ-ului și producătorului olandez, se pot bucura acum de el.
Hardwell, DJ-ul olandez care a generat emoție în întreaga lume muzicală atunci când a anunțat, în septembrie 2018, că se retrage din circuitul mondial de festival, a făcut un show spectaculos în România, la UNTOLD, cu o vară înainte de acest anunț. Setul lui Hardwell din 2017, de pe Cluj Arena, va produce, cu siguranță, valuri de bucurie când va fi prezentat pentru prima dată în lume.
Alte momente spectaculoase și amintiri muzicale, care vor fi dezvăluite în premieră, sunt create de Afrojack, Timmy Trumpet, Don Diablo, Tujamo, Danny Avila, W&W, Scooter, Kungs, Fedde le Grand, Dannic, Galantis si Subcarpați. Programul zilelor de festival va fi anunțat în curând. Împreună, din fiecare colț al lumii, spargem orice bariere ale tărâmului UNTOLD”, au anunțat reprezentanții UNTOLD.
Unul dintre cei mai mari DJ-i ai lumii, un invitat surpriză, pregătește un show în premieră pentru UNTOLD, difuzat sâmbătă, 1 august, începând cu ora 21:00 pe canalul de YouTube al festivalului. Acesta va fi disponibil doar pentru cei care se înregistrează pe untold.com. Toți cei care se află în posesia unui abonament Anytime vor primi automat link-ul de acces la acest stream privat. Cei care se înscriu vor primi apoi acces la un livestream privat, pe care îl vor putea viziona la ei acasă.
Comentariile portalului
Aveți dreptate, nu am fost atent la toate amănuntele, am insistat pe idee. Într-un comentariu anterior însă apare și această informație. Ceea ce este chiar bine, ilustrâ (...)
Se pare că v-a scăpat un detaliu! Nu doar mai marele județului a fost cel dintîi la primirea luminii, ci chiar pupila sa a fost cel care (...)
Mai este o întrebare; de ce a secretizat cnsas nota!? Din articolul de pe g4media se înțelege ca cnsas e prima oară când face asta.