Primele rezultate la BAC 2020. Patru note de 10 la Arad și nouă foarte aproape de nota maximă





Primele rezultate – înainte de contestații – ale examenului de Bacalaureat au fost publicate astăzi, la ora 12. După modelul de la Evaluarea Națională, Ministerul Educației a anonimizat numele și prenumele elevilor.
În județul Arad, patru elevi au obținut media 10 și alți nouă au atins medii de minim 9,90, având șanse ca după reevaluare (dacă vor depune contestații) să obțină și ei punctajul maxim.
Cei patru elevi cu zece pe linie sunt de la Colegiul Național „Moise Nicoară” (3 elevi) și de la Colegiul Național „Vasile Goldiș” (un elev).
1380 elevi din județul Arad au fost respinși, dintre care patru elevi au fost eliminați de la examen, iar alți 248 nu s-au prezentat la Bacalaureat. Totuși, cel puțin 37 elevi mai au o șansă în cazul în care fac contestații, mediile de minim 5,90 putând fi rotunjite la 6 (nota de trecere) după reevaluare, dacă e cazul.
Potrivit Inspectoratului Școlar Județean, rata de promovare (înainte de contestații) este de 56,16 %, după cum urmează: promoția curentă: 66,06%; promoția anterioară: 23,85%.
419 elevi au medii între 6 – 6,99, 421 elevi au medii între 7 – 7,99, 500 între 8 – 8,99 și 424 între 9 – 9,99.
21 de candidați arădeni au obținut nota 10 la proba de Limba și literatura română; 9 candidați au obținut nota 10 la proba de Limba și literatura maternă; 85 de candidați au obținut nota 10 la proba obligatorie a profilului, dintre care 29 la Matematică și, respectiv 56 la Istorie și 121 de candidați au obținut nota 10 la proba la alegere a profilului și a specializării.
Nota minimă de promovare, pentru fiecare disciplină, este 5 (cinci), iar media finală pentru promovarea examenului este minimum 6 (șase).
Rezultatele complete se găsesc pe bacalaureat.edu.ro.
Nicio zi fără absențe, una singură fără fraudă
În județul Arad, 609 elevi au lipsit la primul examen de Bacalaureat (luni, 22 iunie), iar un candidat a fost dat afară pentru tentativă de fraudă, lucrarea acestuia fiind notată cu 1.
La proba scrisă de Limbă maternă a absentat un singur elev arădean. Niciun candidat nu a fost eliminat de la examen.
Joi, 24 iunie, la proba obligatorie a profilului (Matematică sau Istorie), un elev a fost eliminat de la examenul de Bacalaureat pentru tentativă de fraudă și au absentat 198 de candidați.
La ultima probă scrisă (vineri, 25 iunie) au absentat 187 de elevi, iar alți doi au fost prinși copiind.
Niciun candidat din județ sau din municipiu nu a avut temperatura peste 37.3ºC în timpul examenelor.
Contestații și rezultatele finale
Contestațiile pot fi depuse atât în format fizic, cât și electronic, în zilele de 30 iunie, în intervalul orar 16:00 – 19:00 și pe data de 1 iulie, în intervalul orar 8:00 – 12:00. În acest caz, candidații completează, semnează și depun/transmit electronic și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip trebuie să fie semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.
Rezultatele finale vor fi anunțate duminică, 5 iulie.
Comentariile portalului
E o cronica superba, Sadoveanu ar fi invidios, dar, cum ar fi ca voi, jurnalistii, expertii in comunicare si identificate a stirilor adevarate sau false, sa va asumati raspunderea pentru (...)
Aha, dacă realizarilee sunt în funcție de datele dan biblie, probabil că autostrăzile se vor face până la apoca lipsă! Aia mare, sau mică, nu mai contează...
Poate nu ar strica să vă documentați ceva mai atent. Veți putea observa că procesiunile ortodoxe legate sau inspirate din viața lui Iisus (deci, inclusiv drumul crucii) (...)