Trei localități din județul Arad, pe harta rețelelor de apă clandestine





După ce în urmă cu o lună site-ul Recorder a desfășurat o investigație despre apa contaminată din România, în care erau incluse și nouă localități din județul Arad, iată că o nouă investigație despre apă, de data aceasta despre rețelele de apă clandestine, pune din nou Aradul pe hartă.
Investigația realizată de jurnaliștii de la Recorder arată că în multe comune din țară există rețele de apă pe care autoritățile centrale și județene nici măcar nu le au în evidență, care livrează oamenilor apă pe care nicio instituție a statului nu o verifică. În total, au fost descoperite 150 de localități în care oamenii sunt racordați la rețele de apă clandestine, fără autorizație sanitară din partea DSP. La Arad, au fost descoperite trei localități care se află într-o astfel de situație: Socodor, Birchiș și Archiș.
Socodor (județul Arad). În localitate funcționează o rețea de apă care de doi ani de zile a rămas fără autorizație sanitară de funcționare, ne-a recunoscut primarul Ioan Dimitrie Jurea. În 2008, s-au cheltuit 2,5 milioane de euro pentru modernizarea și extinderea rețelei de apă, iar în acest moment se mai chelutiesc încă 700.000 de euro din fonduri europene pentru același lucru.
Birchiș (Arad). În localitate există o rețea de apă din 1994 la care sunt conectate câteva cișmele stradale, școala și primăria. Potrivit DSP Arad, rețeaua din Birchiș nu are autorizație sanitară.
Archiș (Arad). În comună există o rețea de apă din anul 2000. Aceasta alimentează 900 de persoane din trei sate (Bârzești, Groșeni, Nermiș), dar nu are autorizație sanitară de funcționare. „A fost puțin delicată situația. Acum trei ani a decedat primarul și nu am apucat să ne autorizăm”, ne-a spus Ioan Horhat, șef serviciu urbanism la primărie.
Citește integral investigația Recorder AICI.
Comentariile portalului
Nu se potriveste absolut deloc aceasta apropiere politica - biserica. De ce nu a fost reprezentat Aradul de un doctor bun sau de un profesor de calitate sau un inginer (...)
Toți candidații la alegerile prezidențiale sunt cu Dumnezeu în gura, nu știu dacă și în suflet. Lipsește cel mai cel dintre toți, acela care adaugă (...)
= DUPA CE AU LUAT LUMINA ACUM INAPOI LA FURAT -- ASTA I CRESTINISMUL LA HAIMANALELE POLITICE ARADENE -- SCARBA MI E -- PANA SI CEREMONIA IN SINE A FOST O (...)