marþi, 30 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Încă un pas spre realizarea Centurii de Est Arad și un nou pod peste Mureș, la Fântânele

    de Raluca Medeleanu | 22 iunie 2020, 1:51 PM | Administraţie | Topic special

    1

    După ce a fost realizat studiul de fezabilitate (în valoare de 638.000 lei) și a fost depus proiectul pentru finanțare, un următor pas se realizează în această săptămână pentru a concretiza planul construirii unei noi centuri a Aradului. Consilierii locali municipali vor supune joi la vot Planul Urbanistic Zonal și Regulamentul Local de Urbanism pentru proiectul „Modernizare DJ 709G, inclusiv pod Mureș pentru funcțiunea de centură Est Arad”, proiectat de firma arădeană S.C. Blank Arhitecture SRL.

    Viitoarea centură ar urma să se învecineze la nord cu municipiul Arad, la sud cu autostrada A1, la est cu Fântânele, iar la vest cu drumul național D.N. 69 Timișoara-Arad. Potrivit prevederilor din documentația aprobată anterior, centura va străbate un teren agricol în extravilan (exproprierile au fost votate în iulie 2018), va intersecta drumuri, va trece peste o linie simplă de cale ferată electrificată (astfel fiind nevoie de construcția unui pasaj, la Vladimirescu), va traversa rețele de transport gaze naturale și energie electrică, trasee linii telecomunicații, albia râului Mureș (unde va fi construit noul pod) și se va racorda la D.N. 69 și la D.N. 7 (E 68) existente. În plus, tot prin proiectul respectiv se vor realiza 7 km de pistă de biciclete, la Fântânele.

    Consiliul Județean Arad o consideră o lucrare de interes național, prin finalizarea acesteia închizându-se astfel inelul de centură din jurul Aradului, eliminând traficul de tranzit din incinta orașului.

    Proiectul reprezintă unul dintre cele mai ample ale Consiliul Județean Arad, ridicându-se la valoarea de 38 de milioane de euro. Banii ar urma să fie alocați din fonduri europene, prin Programul Operațional Regional (POR), proiectul de finanțare fiind depus la ADR Vest Timișoara, în vara anului 2018.

    Pe lângă banii europeni care urmează să fie primiți prin POR, Consiliul Județean Arad mai trebuie să plătească din bugetul județului Arad  cheltuielile neeligibile (în valoare de 1,8 milioane de lei), care vizează realizarea a două intersecţii, una cu DN 69 (Arad-Timişoara) şi una cu DN 7 (Arad-Deva) și, în plus, un procent de 2% din valoarea eligibilă a proiectului (adică încă de 3,5 milioane de lei).

    Vom reveni asupra subiectului după supunerea la vot a Planului Urbanistic Zonal cu noi informații și cu privire la stadiul în care se află proiectul în cadrul ADR Vest.

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    Scrie un comentariu

    0 + 9 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.