Apa face prăpăd și în județ. La Covăsânț au căzut peste 100 l/mp și s-au umplut văile, iar „Drumul Vinului” este inundat | Foto-Video
Deși suntem deja obișnuiți cu inundațiile din municipiul Arad, de această dată am fost surprinși de administrație, fiindcă celebrul pasaj care face legătura între zona 300 și strada Voinicilor nu a mai fost inundat.
Totuși, de această dată cantitatea de apă căzută a fost una destul de mare, iar asta reiese și din situația din localitățile din județ. Astfel, am primit de la cititori câteva fotografii și materiale video filmate în diferite localități situate pe traseul cunoscut ca și „Drumul Vinului”.
Localitatea Șiria:

Drumul Mâsca – Pâncota
Totodată, la Covăsânț apa amenință să inunde zeci de gospodării. Astfel, imagini surprinse de localnici și postate pe rețelele de socializare arată cum principala vale din localitate, care are o adâncime de mai bine de doi metri și pe care în general curge o apă de 5-10 cm, astăzi a fost efectiv umplută. Potrivit reprezentanților Primăriei Covăsânț, datele provenite de la măsurătorile stației meteo din comună arată că apa a căzut în cantități de peste 104 l/mp.
Covăsânț:

Livada (Foto: Daniel Blaj):

Citește și:
Bilanțul ISU Arad: 39 de gospodării din județ au fost inundate













Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)