Marius Göndör, IȘJ Arad: „Vom decide care grădinițe se vor deschide, după centralizarea solicitărilor părinților”
În baza Ordinului comun al Ministerului Sănătății, Ministerului Educației și Cercetării, Ministerului Muncii și Protecției Sociale publicat în Monitorul Oficial în 15 iunie, creşele, grădiniţele, afterschool-urile urmează să fie redeschise.
„Grădinițele și afterschool-urile private au obligativitatea de a lua măsurile necesare în vederea redeschiderii creşelor, grădiniţelor, afterschool-urilor pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu SARS-CoV-2. Aceleași reguli le vor respecta și grădinițele de stat. În cazul acestora vom decide care grădinițe se vor deschide, după centralizarea solicitărilor părinților. Avem nevoie de aceste solicitări pentru a organiza distanțarea fizică în cadrul grupei”, declară prof. Marius Göndör, inspector școlar general.
Părinții trebuie să facă o solicitare la grădinița pe care copii au frecventat-o. In urma solicitărilor se va analiza situația și Inspectoratul Școlar Județean Arad va decide care gradinițe de stat se vor deschide.
Grădinițele de stat vor trimite situația centralizată a solicitărilor către Inspectoratul Școlar Județean Arad până vineri, 19 iunie 2020, pentru ca acesta să poată stabili și lua măsurile necesare pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu SARS- CoV-2 în vederea redeschiderii lor în condiții de siguranță.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)