Un grup de 15 tineri, salvat în aceasă noapte de salvamontiștii arădeni, în apropierea stațiunii Moneasa





În urma primirii unui apel prin 112, Salvamont Arad a intervenit pentru identificarea unui grup de 15 tineri, dintre care o fată care acuza dureri abdominale și nu se mai putea deplasa. Apelul a fost primit în jurul orei 23:30 PM și acțiunea de căutare/salvare a fost încheiată la ora 3:00 AM.
Cu ajutorul coordonatelor GPS cei 15 tineri au fost localizați la cca. 4 km de Stațiunea Moneasa, pe versantul stâng al Văii Lungi sub Culmea Zelea Neagră.
După identificarea celor 15 tineri, 14 din aceștia au fost însoțiți până în Valea Lungă, iar fata care acuza dureri abdominale a fost transportată cu targa și a fost predată la Ambulanță.
La acțiune au participat echipaje ale Salvamont, ISU, Jandarmerie, Poliție si Ambulanță.
Comentariile portalului
din pacate nu este doar o poveste…este cosmarul realitatii in care ne regasim foarte multi…
Parasca a fost profesor pentru sute, poate chiar mii de politisti din intreaga lume. Ce cauta el in politica?
Nu se potriveste absolut deloc aceasta apropiere politica - biserica. De ce nu a fost reprezentat Aradul de un doctor bun sau de un profesor de calitate sau un inginer (...)