Polițistul Sergiu Mârza, reținut pentru 24 de ore! Cum a vrut să își reducă din pedeapsa de cinci ani de închisoare?





Este arhicunoscut deja dosarul în care polițistul Segiu Mârza este acuzat, împreună cu arădeanul Adrian Rus, pentru contrabandă cu țigări.
În 18 februarie 2020, Sergiu Mârza a fost condamnat la cinci ani de închisoare, în timp ce Adrian Rus la opt ani. Sentința nu a fost definitivă și urma un nou proces în urma căruia să se stabilească măsura definitivă. Adrian Rus este încarcerat de mai mult timp, el având o altă condamnare definitivă într-un alt dosar.
Cum a încercat, pe ultimii metri, să scape Sergiu Mârza cu o pedeapsă mai mică? Cinci ani de privare de libertate. Sunt peste 1.800 de zile, iar acest lucru l-a cam speriat pe polițist. Astfel, a pus la cale un plan prin care să îi fie redusă pedeapsa. Și cum s-a gândit el? Probabil, inspirat de pe Netflix, HBO Go, sau alte canale la care se pot vedea filme cu contrabandiști sau chiar cu polițiști corupți, Mârza s-a gândit să „dea pe cineva…”, să denunțe pe cineva.
Astfel, s-a dus la poliție și a „turnat” o cunoștință care ar deține ilegal o armă. După denunțul făcut de Mârza, polițiștii au verificat, l-au prins pe om, l-au reținut pentru arma pe care o deținea ilegal, iar a doua zi i-au dat drumul. Apoi a fost dus la audieri un alt apropiat al celui cu arma deținută ilegal, a fost arestat, ținut la zdup 40 de zile, dar a plecat în cele din urmă acasă și acesta. În limbaj „bagabonțesc”, Mârza a făcut un „16”, dar polițiștii s-au prins repede, bazați și pe probe.
Astăzi în jurul orei 16, Sergiu Mârza a putut fi văzut în fața sediului IPJ Arad de pe strada Vârfu cu Dor. Chiar ne și întrebam dacă este la serviciu, fiind în continuare polițist, sau e doar în vizită. De fapt, Sergiu Mârza era în acel loc pentru că au dat din nou problemele peste el și își suna într-una avocatul.
După „16”-le lui Mârza, polițiștii și-au cam dat seama că filmul regizat în ultimele zile de fostul lor coleg este unul prost, demn de „Zmeura de Aur”, și au dispus reținerea lui pentru 24 de ore.
Sergiu Mârza și Adrian Rus au fost prinși anul trecut, în luna martie, într-un microbuz Mercedes Sprinter în care erau transportate peste 200 de baxuri cu țigări de contrabandă, marca Marble, Violet Slim și Marvel. Ca să ne referim la cifre, transportul celor doi consta în 2.227.880 de fire de țigări.
Mârza se afla în libertate, sub măsura controlului judiciar, în timp ce Adrian Rus este încarcerat, așa cum am scris și mai sus, el având deja o condamnare definitivă.
Instanța a hotărât să-l condamne pe Sergiu Mârza la cinci ani de închisoare, iar pe Adrian Rus la 8 ani și 8 luni, în cazul celui din urmă fiind vorba despre mai multe pedepse cumulate.
Mai mult decât atât, în baza art. 397 alin.1 Cod procedură penală obligă pe cei doi inculpați în solidar la plata sumei de 1.392.904 lei despăgubiri civile către partea civilă ANAF- Directia Regionala a Finanţelor Publice Timișoara iar pe inculpatul Rus Adrian Mircea şi la plata sumei de 1625 lei despăgubiri către aceiaşi parte civilă, la care se adaugă dobânzi si penalităţi de întârziere calculate.
Comentariile portalului
Cu „i rest my case’ sunt perfect de acord. Cum spuneam, insistați ca un troll. Dar n-am niciun dubiu că într-adevăr credeți cu tărie toate elucubraț (...)
Situatia Ungariei e dovada esecului politicilor UE si a unui model dictatorial catre care au "alunecat"(aplicantii politicilor astea am afirmat ca le preaslaviti). Ungaria pana in trecutul nu prea (...)
Din construcție mailul are patru sau cinci bazine imense cu apă și hidranți tocmai pt. stingerea incendiilor!