Examenele de competențe la probele orale de Bacalaureat se vor anula
Guvernul a modificat legislația din Educație, astfel încât nu vor avea loc examenele de competențe la probele orale de Bacalaureat iar recunoașterea acestora se va echivala.
Măsura a fost adoptată în Ordonanța de Urgență prin care a fost reglementată și gratuitatea transportului acordat elevilor.
„Pentru anul școlar 2019-2020, probele de evaluare a competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română, probele de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă pentru elevii care au urmat studiile liceale într-o limbă a minorităţilor naţionale, probele de evaluare a competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională studiată pe parcursul învăţământului liceal și probele de evaluare a competenţelor digitale se echivalează/se recunosc conform metodologiei aprobate prin ordin al ministrului educației și cercetării, în termen de 15 zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență”, arată un comunicat al Ministerului Educației.
Ministrul Educației, Monica Anisie, va urma să clarifice măsurile adoptate în ședința Executivului de joi.
sursa: digi24













Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)