Bărbat împușcat de polițiști, în Maramureș, după ce i-a amenințat cu un topor





Un bărbat din localitatea Săcălăşeni, judeţul Maramureş, care era agresiv şi a ameninţat poliţiştii cu un topor, a fost împuşcat în picior, fiind solicitat un echipaj medical pentru a-i acorda primul ajutor, potrivit news.ro.
”Poliţiştii Secţiei 1 Poliţie Rurală Groşi s-au deplasat în această seară la un imobil de pe raza localităţii Săcălăşeni, după ce au fost sesizaţi prin SNUAU 112 despre faptul că un bărbat este agresiv şi face scandal la domiciliu”, a transmis, marţi seară IPJ Maramureş.
Sursa citată a precizat că, la vederea poliţiştilor, bărbatul, care era foarte recalcitrant, s-a îndreptat înspre poliţişti cu un topor în mână, ameninţându-i.
”După somaţie, poliţiştii au executat foc de avertisment, iar ulterior asupra bărbatului care a continuat ameninţarea. Acesta a fost rănit la picior, fiind solicitat un echipaj de prim ajutor, care să-i acorde îngrijiri medicale”, au mai transmis poliţiştii.
Potrivit acestora, la faţa locului s-a deplasat o echipă complexă de cercetare, în vederea lămuririi complete a circumstanţelor producerii evenimentului.
Comentariile portalului
Cetățene dragă, dacă tot mă citezi, fă-o cum se cuvine: "românor nu le plac "molâii șmecherași și mincinoși uneori". Cetățene dragă, voi aț (...)
De ce să întreb? Se vede cu ochiul liber ce a făcut. Că o fi fost dur, asta e. Ați condus mulți oameni și ați fost (...)
Raluca dă clasă multora în materie de jurnalism, așa că nu mă supăr deloc să primesc lecții de la ea. Dar tot Raluca dă clasă unora ca (...)