Bărbatul care a bătut un tânăr în trafic s-a ales cu dosar penal. Acesta va fi reținut și dus în arestul IPJ Arad | Video șocant





Imaginile surprinse în această dimineață în trafic, de către un șofer arădean, ne-au lăsat efectiv cu gurile căscate larg. Scenele au fost surprinse pe strada Preparandiei, din municipiul Arad, și sunt extrem de violente.
Astfel, sursele noastre susțin că totul s-ar fi petrecut în cursul dimineții acestei zile și că ar fi pornit, culmea!, de la faptul că un tânăr șofer a respectat Legislația Rutieră. Mai exact, tânărul în cauză, aflat la volanul unui autoturism marca Volkswagen Golf de culoare neagră, se afla în trafic, pe strada Preparandiei, iar în fața acestuia se afla un tramvai. La un moment dat, un alt șofer (S.C.) aflat în autoturismul din spate, un Ford Focus de culoare albă, nemulțumit că tânărul cu VW Golf nu depășește tramvaiul și că stă prea mult în trafic, ar fi început să claxoneze și să gesticuleze. Câteva zeci de metri mai în față, șoferul autoturismului Ford ar fi intrat în depășire și, când a ajuns în dreptul autoturismului VW, ar fi lăsat geamul jos și i-ar fi adresat o serie de injurii celuilalt participant la trafic, care l-a rândul său nu s-a putut abține și i-ar fi replicat ceva înapoi. În câteva secunde, șoferul cu Fordul a oprit brusc în fața celui cu VW, a coborât din mașină și l-a luat la pumni pe acesta din urmă, lovind și mașina cu piciorul.
Martor la toată scena, un șofer aflat în spatele celor două autoturisme în cauză a pus rapid mâna pe telefonul mobil și a filmat o parte din încăierare.
Apropiați ai șoferului bătut ne-au declarat că acesta nici nu a stat pe gânduri și că, după bătaia încasată în plină stradă de la S.C., s-a dus direct la Poliție pentru a depune o plângere, dar și la Serviciul Județean de Medicină Legală Arad, pentru a fi consultat de medici și pentru a i se elibera un certificat medico-legal.
În același timp aflăm, tot pe surse, că bătăușul a fost identificat de către polițiști, în urma plângerii depuse de către victimă, respectiv că acesta și-ar fi motivat ieșirea violentă prin faptul că se afla în mașină cu copilul și că cel mic s-ar fi speriat din cauza modului haotic în care ar fi condus șoferul autoturismului VW, după care și-ar fi pierdut cumpătul și a reacționat de maniera violentă în care puteți vedea în imagini.
Mai departe, rămâne ca oamenii legii să facă lumină în acest caz, analizând probabil atât imaginile video, cât și declarațiile celor implicați, respectiv un eventual certificat medico-legal.
UPDATE
În urma plângerii depuse la sediul IPJ Arad de câtre bărbatul bătut astăzi în trafic, agresorului i-a fost întocmit un dosar de cercetare penală pentru loviri sau alte violențe, distrugere și tulburarea ordinii și liniștii publice. Totodată, reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Arad anunță că individul în cauză va fi reținut pentru 24 de ore și dus în arestul IPJ Arad.
„Astăzi, 23 aprilie a.c., un arădean de 27 de ani s-a prezentat la sediul Poliției Municipiului Arad, unde a sesizat faptul că, în cursul acestei dimineți ar fi fost agresat în trafic.
Astfel, în jurul orei 07:00, în timp ce conducea un autoturism pe strada Preparandiei din municipiu, a oprit în spatele unui tramvai care staționa într-o stație de tramvai prevăzută fără refugiu.
În momentul în care s-a pus în mișcare, din spatele său a fost depășit de un autoturism condus de un bărbat de 36 de ani, care i-a blocat drumul. Coborând din mașină, al doilea bărbat i-ar fi adresat injurii, după care i-ar fi spart geamul ușii șoferului de 27 de ani, aplicându-i mai multe lovituri cu pumnii și picioarele.
Pe numele bărbatului de 36 de ani, polițiștii au deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe, distrugere și tulburarea ordinii și liniștii publice, urmând a fi luată față de acesta măsura reținerii pentru 24 de ore și introducerea sa în arestul I.P.J. Arad”, transmite purtătorul de cuvânt al IPJ Arad, Adina Aconstantinesei.
Comentariile portalului
din pacate nu este doar o poveste…este cosmarul realitatii in care ne regasim foarte multi…
Parasca a fost profesor pentru sute, poate chiar mii de politisti din intreaga lume. Ce cauta el in politica?
Nu se potriveste absolut deloc aceasta apropiere politica - biserica. De ce nu a fost reprezentat Aradul de un doctor bun sau de un profesor de calitate sau un inginer (...)