S-au infectat a doua oară cu COVID-19 după ce au fost declarați vindecați în urmă cu câtea zile!





În contextul în care în unele medii imunizarea era prezentată drept soluția pentru a te apăra de efectele noului tip de coronavirus, experiența arată că ipoteza ar putea da greș și nu există garanții că nu te mai poți infecta a doua oară.
Doi pacienți din Buzău care fuseseră declarați vindecați de COVID-19 au fost testați din nou pozitiv, anunțul fiind făcut chiar de Direcția de Sănătate Publică din Buzău, după cum scrie Digi24.ro.
Potrivit sursei citate, „situația este posibilă, deși se știa până acum că sunt excepții astfel de cazuri”.
Reprezentanții DSP Buzău susțin că pe 6 aprilie, conform recomandărilor de la externare au fost recoltate probe de la doi pacienți care au fost externați pe 26 martie. Externarea s-a făcut în urma a două teste care au ieșit negativ. Rezultatul probelor recoltate pe 6 aprilie celor două persoane a sosit pe 7 aprilie și a fost pozitiv.
Cei doi pacienți au vârste de 46 și de 29 de ani și au revenit în țară din Italia. După externare s-au izolat împreună la același domiciliu, fiind din aceeași familie. DSP precizează că nu au avut contact nimeni altcineva. Acum, pacienții sunt asimptomatici și au fost internați din nou la Spitalul Municipal din Râmnicu Sărat, mai arată digi24.ro.
Beatrice Mahler, managerul institutului Marius Nasta din București, a declarat pentru Digi24 că situația trebuie cercetată și ar fi putut surveni pe fondul unui nivel insuficient de anticorpi, pe fondul unei greșeli sau poate că pacienții nu s-au vindecat complet.
„Poate să fie vorba de imunitatea care nu a ajuns la un nivel suficient de ridicat de anticorpi ca să facă față unei alte îmbolnăviri. Pe de altă parte nu putem să excludem și posibilitatea unei proceduri de diagnostic care trebuie verificată, sau a unei stări de latență care trebuie cercetată, pe care ar putea să o aibă virusul și care după o anumită perioadă să redevină activ. Sunt ipoteze pe care trebuie să le luăm în seamă atunci când vorbim de o reinfectare. Poate să fie vorba și de o vindecare incompletă, de aceea este foarte important să fie evaluate toate situațiile, tot contextul epidemiologic al pacienților respectivi, iar concluzie să fie trase după o analiză extrem de bine făcută”, a declarat Mahler pentru Digi24.
Reamintim că în urmă cu câteva săptămâni, în Italia, cel care era cunoscut ca pacientul zero din Torino, s-a reinfectat cu coronavirus la câteva zile după ce a fost declarat vindecat.
Comentariile portalului
Aveți dreptate, nu am fost atent la toate amănuntele, am insistat pe idee. Într-un comentariu anterior însă apare și această informație. Ceea ce este chiar bine, ilustrâ (...)
Se pare că v-a scăpat un detaliu! Nu doar mai marele județului a fost cel dintîi la primirea luminii, ci chiar pupila sa a fost cel care (...)
Mai este o întrebare; de ce a secretizat cnsas nota!? Din articolul de pe g4media se înțelege ca cnsas e prima oară când face asta.