Nu avem titlu la articolul acesta, dar dacă vrei să știi când va fi gata strada Făt-Frumos din Vlaicu…
În timp ce fostul primar nu precupețește nici un moment în a se lăuda pe Facebook cu diverse proiecte care încep să se materializeze acum, sintagma „în timpul mandatului meu” nelipsind din postări, lucrurile care nu fac cinste administrației sunt lăsate și date uitării (normal!). Vorbim de lucrări începute și care la prima vedere par abandonate, cum este și cazul străzii Făt-Frumos, decapată încă din anul 2018 și care așa a și rămas până azi. Postările și întrebările cetățenilor referitoare la situația străzii au întrecut deja limita redundanței cât și pe cea a ridicolului, având în vedere că e vorba de câțiva zeci de metri de stradă care așteaptă sfântul asfalt.
Zilele trecute ne-am deplasat pe teren pentru o mică recunoaștere în teren (cazul vandalizării a 9 mașini din acea zonă și alte 21 din zona Gării) și am crezut că am călătorit în timp: „Nici acum nu au terminat strada asta? Dă-o în…colo de treabă! E deja penibil!”
Ei, stimați cititori, penibilul abia acum urmează deoarece am întrebat și noi, nu în ce stadiu se află strada Făt-Frumos, aia vedeam deja, ci CÂND va fi lucrarea finalizată. Răspunsul de la Primărie a venit ca bormașina vecinului care găurea de zor în primele ore ale unei dimineți de duminică:
„Strada Făt Frumos este deja în atenția direcției de specialitate din cadrul Primăriei Municipiului Arad. Ea va fi reabilitată în cursul acestui an. Proiectul tehnic este finalizat, urmează desemnarea constructorului în urma organizării unei proceduri competitive.”
Și acum vom traduce cam ce a dorit să ne spună Primăria, săptămâna trecută: va curge multă apă pe Mureș până când strada Făt-Frumos va fi reabilitată, toate astea din cauza stufoasei birocrații prin care trebuie să treacă o licitație. Este de-ajuns să luăm exemplul drumului Arad-Șiria-Pâncota care în momentul de față se află în faza de contestare a licitației. E drept, acolo e vorba de zeci de kilometri, pe când Făt-Frumos, porțiunea la care ne referim, sunt câțiva zeci de metri. Dar poate tocmai de aceea cetățenii arădeni își iau nervii și aruncă cu ei de pământ: pentru că trebuie să-și spargă mașinile pe strada care a fost decapată de atâta amar de vreme.
Pe arădenii care contribuie lună de lună la bugetul de stat, plătind impozite peste impozite, nu îi interesează că „proiectul tehnic este finalizat” și că „urmează desemnarea constructorului”, pentru că tot ceea ce vede arădeanul este că s-a început o lucrare care acum stagnează și nu înțeleg de ce. Nu sunt interesați de ce, pentru că mergând pe același fir al logicii, când vine vorba de plata impozitelor nici pe cei de la Fisc nu îi interesează de ce nu ai bani pentru a le plăti, îi interesează să o faci și gata. Așa și cu strada asta mică, nu îi interesează de ce nu e făcută, îi interesează să fie gata odată.
Probabil că lucrurile se vor mișca mai repede când își vor da seama că o stradă mică poate însemna un material de campanie. poate o poză, două cu strada în lucru și cu unul dintre candidații la Primărie vor mai smulge câteva voturi din mâna arădeanului „bombardat” cu lucrări interminabile.
Comentariile portalului
Bravo lui! Articolul seamănă cu un promo pentru Iași. :) Cu o singură remarcă nu sunt de acord... "singurul proiect rezidențial serios din țară". La ce s-a construit (...)
Fraierilor, contrabanda este in floare pentru ca accizele sunt in crestere la tigari.Eu ca fumator cumpar tigari cu minim 23 delei de la pravalie, dar cumpar aceleasi tigari cu 13 lei (...)
@Greiere: ... Și ce i-a oprit s-o facă deja??? . De 4 ani o lălăiți cu tot felul de lucrări de rahat și ACUM "SE AFLĂ DEJA ÎN DISCUȚ (...)