Prima victorie a României la Campionatul Mondial de Handbal Feminin a venit chiar de Ziua Națională
Prima victorie a Naționalei de Handbal Feminin a României la Campionatul Mondial din acest an, din Japonia, a venit chiar de Ziua Națională. Astfel, România a învins reprezentativa Senegalului cu scorul de 29-24, în cel de-al doilea meci disputat de reprezentativa țării noastre la Mondialul japonez. Reamintim că, în prima partidă, Naționala tricoloră a fost învinsă de Spania, după un meci îngrozitor pentru fetele noastre, cu scorul de 31 la 16.
România și-a revenit însă în cel de-al doilea meci, cele mai multe goluri fiind marcate de către Cristina Neagu, 13 la număr, fiind totodată desemnată și cea mai bună jucătoare a partidei. Perianu, Polocoșer și Udriștioiu au înscris și ele câte trei goluri, în vreme ce Iuganu și Saraficeanu câte două, iar Pintea, Zamfirescu și Ostase câte un gol.
Următoarele meciuri pe care Naționala de Handbal Feminin a României le va juca în grupa C sunt împotriva reprezentativelor Kazahstanului, pe 3 decembrie la ora 12:00, Muntenegrului, pe 4 decembrie la ora 8:00, respectiv Ungariei, pe 6 decembrie la ora 8:00.
Reamintim că, din fiecare dintre cele patru grupe, cele mai bine clasate trei echipe se vor califica în faza grupelor principale (două grupe), iar ulterior cele mai bine clasate două echipe din fiecare grupă principală vor merge în semifinale.
Meciurile din grupele principale se vor disputa începând cu 8 decembrie. Semifinalele Campionatului Mondial de Handbal Feminin sunt programate pe 13 decembrie, iar marea finală, respectiv finala mică (cea care va decide locul 3), se vor juca pe 15 decembrie.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)