Accident între două camioane, pe Valea Mureșului. O persoană a rămas încarcerată | Foto
Două camioane, unul care transporta piatră și unul frigorifer, au intrat în coliziune pe Drumul Național 7 (DN 7), pe Valea Mureșului, în zona localității Bătuța, comuna Bârzava.
În urma accidentului, o persoană a rămas încarcerată între fiarele contorsionate ale camioanelor.
Spre locul accidentului au pornit de urgență mai multe echipaje ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență, printre care un echipaj de descarcerare, un echipaj SMURD, o autospecială de stingere de la secția Bârzava, respectiv elicopterul SMURD.
Circulația rutieră este momentan blocată pe ambele sensuri de mers.
UPDATE
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență al Județului Arad, maiorul George Pleșca, victima a fost extrasă din cabina contorsionată a camionului, aceasta fiind conștientă și predată echipajului SMURD Bârzava pentru a fi transportată până la eclicopterul SMURD, acesta urmând să se îndrepte spre Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad.













Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)