Weekend extrem la Șiria! 400 de rideri participă la Arad Mountainbike Trophy





Șiria va fi peste doar două zile gazda celei de-a doua ediții a concursului Arad Mountainbike Trophy. Prima ediție, cea care a avut loc în 2 septembrie anul trecut, a fost un mare succes pentru organizatori, iar acum aceștia se așteaptă ca ediția din acest an să depășească așteptările.
Ca și anul trecut, locul de desfășurare este Șiria. Aici se pregătesc majoritatea riderilor arădeni, dar locația a fost aleasă și pentru peisajele deosebite, pentru faptul că dealurile din jurul Cetății Șiria oferă posibilitatea stabilirii unor trasee cu suișuri și coborâșuri, dar și pentru drumurile forestiere din aceste locuri.
Sunt aşteptaţi să participe ciclişti amatori şi profesionişti din întreaga ţară. Competiția va începe duminică, 15 septembrie, la ora 10,00, şi va avea punctul de plecare de la cetatea Şiriei, de unde poate fi admirată întreaga privelişte, cu locurile pe care urmează să le străbată.
Traseele au fost gândite de echipa clubului sportiv Sport Competition, în aşa fel încât să fie accesibile tuturor categoriilor de vârstă, începătorilor dar şi celor mai experimentaţi, pentru care a fost pregătit cel mai dificil traseu.
Cel mai uşor traseu, Hobby, are o lungime de 20 de kilometri pe dealurile din jurul Şiriei
Urmează varianta Race, pentru cei care vor să-şi pună la încercare capacitatea de rezistenţă fără să se confrunte cu situaţii extreme pe un drum de 40 de kilometri.
Traseul cel mai scurt şi mai uşor, în formă de circuit, are ca punct de plecare cetatea, iese în drumul către mănăstirea Feredeu şi continuă, pe o altă rută, spre locul de start, cel de dificultate medie trece prin satul Arăneag de la poalele Munţilor Zarandului, apoi pe la Fântâna Rece şi revine la Şiria pe un alt drum
Traseul lung, Maraton, presupune o aventură grea cu bicicleta pe o lungime de 70 de kilometri.. Traseul Maraton porneşte tot de la cetatea Şiriei, va trece pe la Cuvin, Ghioroc, Crucea Ţiganilor, iar punctul cel mai înalt, care atinge 573 de metri, este la Fântâna Rece.
Evenimentul va fi completat cu muzică şi o ispititoare ofertă culinară.
Comentariile portalului
Aha, dacă realizarilee sunt în funcție de datele dan biblie, probabil că autostrăzile se vor face până la apoca lipsă! Aia mare, sau mică, nu mai contează...
Poate nu ar strica să vă documentați ceva mai atent. Veți putea observa că procesiunile ortodoxe legate sau inspirate din viața lui Iisus (deci, inclusiv drumul crucii) (...)
Sa-mi spuna cineva de ce acesti calugari copiaza Via Dolorosa de la Romano Catolici. Biserica Ortodoxa nu are " Drumul Crucii" inclus in randuiala bisericeasca . In nici o carte de cult (...)