Arad Streetball se află la a III-a ediție! Iubitorii de baschet sunt chemați sâmbătă la un show sportiv
Acum 2 ani, compania FCC Environment România a organizat, împreună cu echipa feminină de baschet FCC Baschet Arad, în calitate de Sponsor Principal al echipei, prima ediție Arad Streetball.
FCC Baschet Arad a reușit să se claseze pe locul III, în sezonul 2018-2019 al Ligii Naționale de Baschet Feminin, obținând medalia de Bronz. După acest succes și înainte de începerea noului sezon 2019-2020, dorim să reunim iubitorii de baschet și sport în general, la cea de-a III-a ediție Arad Streetball.
Competiția va avea loc în data de 31 August, de această dată într-o nouă locație, în incinta terenului de baschet (Slavici), situat în fața Colegiului Național “Moise Nicoară” din Arad, între orele 09:00 – 19:00. Evenimentul este organizat cu sprijinul Primăriei Arad și a Centrului Municipal de Cultură Arad.
După cum menționam și în edițiile anterioare, scopul acestui eveniment este de a reuni iubitorii de baschet , dar și de sport în general, de a atrage și motiva locuitorii din Arad, în adoptarea unui stil de viață sănătos prin practicarea sportului cu regularitate, precum și implicarea stakeholderilor locali în dezvoltarea comunității locale.
În cadrul competiției de streetball vor participa 21 de echipe, atât masculin, cât și feminin, din Arad,Timișoara, Oradea, dar și din București. Pe lângă competiția în sine, vor avea loc în pauzele dintre meciuri, diverse evenimente conexe: meciuri amicale/demonstrative cu echipe formate din juniori de la cluburi de baschet din Arad și diverse jocuri și concursuri interactive pentru copii, împreună cu cei de la Bimbo Party.
Evenimentul se va încheia cu festivitatea de premiere, unde câștigătorii vor fi premiați cu medalii, cupe, diplome, tricouri și alte premii supriză oferite de sponsori.
Comentariile portalului
Uite că vi se împlinește dorința. Ați nimerit-o aici. Luni vă invităm și la ciocnit niște ouă...
Nu avem nevoie de astfel de arhitecți de calitate în Arad. In Arad la putere este Proarhitectura o firmă de 2 RON care ia Toate contractele pe bani publici prin (...)
Eu mi-as dori niste... ziaristi adevarati! Cu oua, nu cu simbrii platite ca sa cante partituri scrise de altii. Daca nu e cu suparare! Ca ce supararea e sa fie (...)