Legea pensiilor intră la vot final în Camera Deputaţilor
Legea sistemului public de pensii, reexaminată ca urmare a deciziei de neconstituţionalitate a CCR, va intra, miercuri, de la ora 12:00, la votul final al Camerei Deputaţilor. Legea a fost pusă în acord cu decizia CCR, primind raport de adoptare din partea Comisiilor parlamentare de specialitate.
Camera Deputaţilor este forul decizional în acest caz, legea urmând să fie trimisă preşedintelui României pentru promulgare, dacă va fi adoptată.
Actul normativ a primit, marţi, un raport de adoptare de la Comisiile reunite Juridică şi de Muncă ale Camerei Deputaţilor, după ce a fost pusă în acord cu decizia Curţii.
Secretarul Biroului permanent al Camerei Deputaţilor Lia Olguţa Vasilescu a precizat, marţi, după şedinţa comisiilor de specialitate, că au fost efectuate „clarificări” în ceea ce priveşte plata asigurării sociale de către angajator şi, de asemenea, o corelare cu altă lege pentru pensiile de invaliditate. „Curtea a cerut la trei paragrafe să fie nişte clarificări, mai precis cine este obligat să plătească dările către stat pentru bugetul asigurărilor sociale şi acolo s-a făcut precizarea că deşi trebuie să le plătească angajatul, cel care le colectează şi le distribuie mai departe este angajatorul. A fost o corelare pentru pensiile de invaliditate în mod normal ar trebui să venim cu o lege privind indemnizaţia socială minimă care ar avantaja persoanele care au în prezent pensie de invaliditate, dar pentru că aşa a solicitat CCR ca să fie foarte clar am operat şi aceste modificări”, a afirmat Olguţa Vasilescu.
Citește mai mult pe Mediafax.ro


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)