Accident teribil, cu doi morți, în această dimineață! Circula pe contrasens pe autostradă. După nenorocire, șoferul vinovat a fugit
„Un accident mortal a avut loc pe Autostrada A1, între nodurile rutiere Dumbrava și Balinț. Un autoturism care circula pe contrasens a intrat în coliziune cu alt autoturism care circula regulamentar. Circulatia este închisă”, așa scrie într-o postare apărută astăzi de dimineață pe pagina DRDP Timișoara.
Două persoane au murit, iar alți doi copii sunt în comă în urma impactului.
Șoferul vinovat, un bărbat de 43 de ani, a fugit de la locul accidentului. Acesta circula pe contrasens pe autostradă.
La locul accidentului au intervenit rapid serviciul de descarcerare și mai multe ambulanțe.
În autoturismul care circula regulamentar se aflau trei adulți și doi copii. Au fost scoși cu ajutorul serviciului de descarcerare din mașină, dar doi dintre adulți și-au pierdut viața. Copiii au fost transportați în comă la spital, iar tatăl lor a scăpat cu câteva lovituri minore.
Poliția este pe urmele șoferului fugar, un bărbat de 43 de ani a cărui identitate este cunoscută de organele de anchetă. Este posibil ca acesta să fi consumat băuturi alcoolice.




















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)