S-a finalizat constatarea şi evaluarea pagubelor produse de fenomenele meteo periculoase din 10 iunie





Comunicat. Astăzi, 14 iunie, a avut loc ședința extraordinară a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Arad pentru verificarea și aprobarea proceselor verbale de constatare a pagubelor produse în urma fenomenelor meteorologice periculoase, din 10 iunie a.c. la nivelul județului Arad, întocmite de către comisiile mixte care au verificat situația din teren.
În 10 iunie 2019 au fost afectate 5 unități administrativ teritoriale (Dezna, Pleşcuţa, Vărădia de Mureş, Birchiş, Hălmăgel), fiind constatate pagube la drumuri judeţene, comunale, podeţe şi alte elemente de infrastructură. Suma totală necesară pentru revenirea la starea de normalitate a fost evaluată la 1194 mii lei: Pleşcuţa: 206,5 mii lei, Dezna 151 mii lei, Hălmăgel 475 mii lei, Vărădia de Mureş 145,5 mii lei, Birchiş 26 mii lei, CJA 190 mii lei. De asemenea au fost afectate de inundaţii, în proporţie de sub 50%, un număr de 52 imobile din comuna Dezna, localităţile Dezna, Buhani, Laz şi din comuna Pleşcuţa, localităţile Pleşcuţa, Gura Văii şi Tălagiu. Proprietarii acestor locuinţe afectate au fost înregistraţi în procese verbale şi vor putea primi un ajutor de urgenţă în sumă de 1500 lei din partea Guvernului României, în baza HG 365/2019.
Instituţia Prefectului – Judeţul Arad a înaintat în cursul zilei de astăzi proiectul de Hotărâre de Guvern pentru alocarea sumelor necesare din fondul de intervenţie aflat la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul anului 2019.
Comentariile portalului
Aha, dacă realizarilee sunt în funcție de datele dan biblie, probabil că autostrăzile se vor face până la apoca lipsă! Aia mare, sau mică, nu mai contează...
Poate nu ar strica să vă documentați ceva mai atent. Veți putea observa că procesiunile ortodoxe legate sau inspirate din viața lui Iisus (deci, inclusiv drumul crucii) (...)
Sa-mi spuna cineva de ce acesti calugari copiaza Via Dolorosa de la Romano Catolici. Biserica Ortodoxa nu are " Drumul Crucii" inclus in randuiala bisericeasca . In nici o carte de cult (...)