Îmi imaginez cum va fi duminica.

Noroc că nu stau pe strada Pădurii să mă trezesc dimineața că mi-a expirat buletinul sau naiba știe cum de m-am mutat peste noapte fără să știu pe Bulevardul Prof.Dr. Aurel Ardelean. Eu stau pe Porumbului, fostă Matteotti, fostă Trianon, nici un pericol să se schimbe brusc denumirea, cu toate că stau în casa fostului prefect, singurul, de altfel, legionar al Aradului.

Nu-l căutați în lista cu prefecții, nu apare, a fost nițel îndepărtat…

Grădinița unde votez e la nici cinci minute de mers pe jos, am vreme berechet să-mi consum micul dejun, să-mi beau liniștit cafeaua, să văd ce mai zice fetița tatii, venită tocmai de la Budapesta să-și exercite dreptul la vot în orașul natal. Acuma e drept, fetiță e doar pentru mine, pentru toți ceilalți e o femeie cu tot dichisul, important e însă că are idei și le și spune de parcă nu ar avea nimic de pierdut. Normal că nu are, e acasă, nu printre străini, chiar dacă îi place și acolo și chiar dacă Aradul este și va rămâne orașul ei de suflet, așa cum UTA, chiar dacă mai nou nu contează nici măcar în cea de-a doua divizie, este prima ei echipă de fotbal, Juventus urmând doar după albi-roșii fără stadion și alte cele.

Nu vom discuta despre vot, ne știm reciproc opțiunile, o mai distrez puțin cu povești de culoare locală, lucruri pe care nu le sesizează de acolo doar prin Internet. Îi voi spune cum umblă a PSD-ul din dor în dor, adică din ușă-în ușă, sfidând aversiunea administratorilor de bloc liberali, cum se împung PNL-ul cu USR chiar dacă știu că amândouă reprezintă aceeași eternă neputință de bine. Prevăd că va râde cu poftă când îi spun că dor-în-dor este traducerea mea liberă a englezescului door to door, metoda prin care PSD speră foarte românește să dea lovitura la Arad și nu numai.

Va râde cu poftă, fiind un mare fan al jocurilor lingvistice, având în vedere că vorbește vreo zece. Nu mă va întreba însă de Falcă și ai lui, știe ce cred eu mai nou despre ei, cu toate acestea îi voi pomeni de inaugurarea OMV de pe Gelu, în fond suntem grădișteni, și de intrarea armatei române în Arad pe trei sute de mii de lei în plină campanie electorală, nemaivorbind de ultimul sondaj, publicat chiar miercuri, în care PNL-ul câștigă lejer, USR-ul se luptă la cuțite pentru locul doi cu PSD-ul, în timp ce Ponta de la Pro încearcă să pună bețe-n roata motocicletei electorale al eternului și fascinantului Don Juan de la Bucale. Nemaivorbind de Băsescu, cel care arată în sondaje ca musca aceea care tocmai iese de undeva și se spală vârtos pe aripi, uitându-se cu jale prefăcută la udemeriștii care, pentru prima oară, s-ar putea să nu poată sări pragul acela de rahat de 5%.

A, nu, va zice fetița tatii, ungurii se mobilizează în ultima clipă, dar toate astea înseamnă, va mai spune ea, că de fapt nu s-a schimbat nimic, nici măcar pălăria Măriei.

Deșteaptă fată, nu că mă laud, dar seamănă cu cineva. Asta este, îi voi spune atunci și chiar asta este drama. Pe vremuri mai schimbau măcar pălăria, acum nu se mai obosesc, doar vorbesc, de regulă prost și agramat și înjură ca la ușa cortului, de crezi că au crescut cu toții pe manele și langoși reîncălziți.

De fapt tot PSD e în față, dacă îl socotim și pe Ponta tot la 35 se află, iar cu motociclistu și cu UDMR tot ajung la cincizeci. Sau cu Băsescu dacă UDMR capotează, dar vor avea ei grijă să nu capoteze chiar acum chiar dacă ungurii se duc in corpore la picnic cu urșii din Harghita și Covasna.

„Ei, nu e chiar așa, ai îmbătrânit, ce să spun, vezi totul în negru”, mă contrează fata, „chiar dacă nu se vede, lucrurile se schimbă, eu nu i-am prins, că eram prea mică, dar de atunci tot aștept o revenire creștin-democrată, nu se poate ca partidul lui Maniu și Coposu să dispară așa fără urmă.”

V-am spus, nu e deloc proastă fata asta a mea. Și nici nu cred că Băsescu s-ar putea da cu Dragnea și gașca, mai completează așa într-o doară să-mi dea lovitura de grație.

Nu e, nu, dar are limitele ei. Ca toți ăștia mai tineri, școliți bine și care stau mai mult cu ochii pe Occident. N-o mai contrazic, în fond am purtat o discuție plăcută și reconfortantă, pornim imediat spre urne, de ce să-i stric încrederea în țara și poporul pe care îi iubește de la distanță chiar dacă va reveni pe aici, probabil, doar odată cu dispariția tuturor care se află acum în fruntea nației, jucându-se cu noi precum lupul cu purcelușii din cunoscuta poveste.

Adevărul e că îmi place să mă duc la vot. Cum v-am spus, e într-o grădiniță, polițiștii de la intrare zâmbesc încurajator dintre hinte, pe hol e plin de desene vesele de copii. În sala cea mare, dacă mergi de dimineața, e o lumină plăcută care pătrunde prin geamurile mari, cei din sală ne cunosc deja, tânăra aceea de la masa cu strada mea se uită la noi plină de încredere și bunăvoință de cum intrăm. În timp ce îmi dă buletinele și ștampila schimbă câteva vorbe cu fata, se cunosc din copilărie, după care cu buletinele și stampila intru în cabina care în anii șaptezeci putea fi și pe ștrand. Știu ce am de făcut, trebuie să fiu atent doar să nu pun greșit ștampila, rezolv repede, ies afară cu simțul datoriei împlinite, căutând cu ochii urnele. Un domn îmi sare în ajutor, îmi indică unde și ce și gata, am terminat.

E, nu, nu vă așteptați să vă spun cum voi vota!

E secret, chiar dacă nu ajută la nimic…