Parteneriat economic încheiat între Arad şi Changzhou
Marţi, 21 mai, preşedintele Camerei de Comerţ arădene, Gheorghe Seculici, a fost gazda unei importante delegații din oraşul Changzhou, provincia chineză Jiangsu.
În cadrul întâlnirii a fost semnat un acord de parteneriat între CCIA Arad şi CCPIT Changzhou (Consiliul Chinez pentru promovarea comerţului din Changzhou), parteneriat care vine în întâmpinarea inițiativei Belt and Road şi a promovării schimburilor economice şi comerciale între Changzhou şi Arad în domenii precum transport feroviar, construcţii verzi, componente auto, echipament medical, textile, industria alimentară, etc.
Delegația chineză din Changzhou, condusă de preşedintele CCPIT Changzhou, JI BIN, a fost prezentă timp de două zile în Arad, 20-21 mai, ocazie cu care au avut loc întâlniri cu reprezentanți ai mai multor instituții și organizații arădene.
În cadrul întâlnrii, preşededintele CCIA Arad, Gheorghe Seculici, şi-a manifestat interesul de a organiza un târg împreună cu agenţii economici din China pentru a promova activitatea economică din Changzhou şi a subliniat disponibilitatea Camerei arădene de a sprijini orice inițiativă chineză în oraşul nostru, menită să sporească colaborarea la nivel economic, prin intensificarea comerțului bilateral și a investițiilor.
Ji Bin, preşedintele Consiliul Chinez pentru promovarea comerţului din Changzhou, a subliniat faptul că, activitatea principală a CCPIT Changzhou este să încurajeze colaborarea între Arad şi Changzhou, şi a făcut o scurtă prezentare a oraşului Changhzhou, care se află în centrul zonei economice a Deltei Fluviului Yangtze, fiind clasat pe locul 4 în „Forbes 2018 cele mai bune oraşe pentru afaceri din China”. Changhzhou se bucură de proximitate cu Shanghai (o oră distanţă cu trenul de mare viteză), având la nivelul anului 2018 un PIB de 108,83 miliarde USD, şi un volum al schimburilor comerciale internaţionale (import – export) de 34,39 miliarde USD.
Principalele industrii din Changzhou sunt: automotive, IT, energie, medicină, transport feroviar, echipamente aviatice, protecţia mediului, a informat preşedintele Consiliul Chinez pentru promovarea comerţului din Changzhou, Ji Bin.
Din delegația oficială chineză au făcut parte:
1. Ji Bin – preşedintele CCPIT Changzhou
2. YAO, YIZHI – Vice chief of europe division CCPIT
3. KAI,DEGEN – China Representative of Arad
4. DAI,HAIFENG – project design director of Minstry of Housing and Urban Rural Department Green Buliding Industry Cluster Demonstration Zone şi general manager, JIANGSU YINGTE ENGINNERING DESIGN COSULTING MANAGEMENT CO., LTD
5. GE,QIANG – vice general manager, East China Construction Group LTD
6. GU,SONGLING – general manager, HI Romania (Changzhou) Travel Service co.,LTD
7. CHEN,PENG – HOTEL SALES DIRECTOR IN EAST CHINA AREA, CTRIP
8. ZHANG,XUEJUN – general manager, JIANGSU HI ROMANIA E COMMERCE CO.,LTD
9. XU,XIAOLEI – general manager, CHINESE TEA CULTURE MEDIA LTD


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)