Programul „Investește în tine” a trecut de Camera Deputaților. Banii acordați pot fi cheltuiți inclusiv pentru plata întreținerii, chiriei sau utilităților





Deputaţii au aprobat, miercuri, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului privind implementarea programului „Investeşte în tine”. Potrivit modificărilor aduse în comisiile de specialitate, banii acordaţi pot fi cheltuiţi inclusiv pentru plata întreţinerii, chiriei sau a utilităţilor.
Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.50/2018 privind implementarea Programului guvernamental „Investeşte în tine” a fost adoptat de Camera Deputaţilor cu 175 de voturi „pentru”, 24 de voturi „împotrivă” şi 61 de abţineri.
„Programul ţinteşte opt milioane de români. Nu reuşesc să înţeleg de ce sunt persoane în Parlament care au votat împotriva unui program care dă posibilitatea românilor să investească în nevoile personale şi ale familiei. Este posibil să plătească din aceste sume de bani taxele şcolare pentru copii, cheltuielile cu transportul şi asigurările medicale. Se pot cheltui bani inclusiv pentru instrumente medicale, instrumente muzicale sau plata utilităţilor la cet care stau cu chirie”, a declarat Lia Olguţa Vasilescu, fost ministru al Muncii, după votul din plenul Camerei Deputaţilor.
În replică, deputatul USR Cosette Chichirău a afirmat că Guvernul „dă împrumuturi oricui şi pentru orice”.
sursa: ziarulfinanciar
Comentariile portalului
Aha, dacă realizarilee sunt în funcție de datele dan biblie, probabil că autostrăzile se vor face până la apoca lipsă! Aia mare, sau mică, nu mai contează...
Poate nu ar strica să vă documentați ceva mai atent. Veți putea observa că procesiunile ortodoxe legate sau inspirate din viața lui Iisus (deci, inclusiv drumul crucii) (...)
Sa-mi spuna cineva de ce acesti calugari copiaza Via Dolorosa de la Romano Catolici. Biserica Ortodoxa nu are " Drumul Crucii" inclus in randuiala bisericeasca . In nici o carte de cult (...)