Tehnodomus a oprit lucrările la Stadionul UTA-Francisc Neumann! Au oprit macaraua pentru 15 minute și au pierdut cheia





Se spune că Tehnodmus este firma de casă a liberalilor arădeni. Nimic mai fals… Varianta corectă este: liberalii și pesedeul sunt partidele de casă ale celor de la Tehnodomus, o firmă milenară care a construit civilizația europeană.
Încă din antichitate, Tehnodomus a construit „Colloseum”-ul de la Roma, denumit așa după renumele colosal al companiei arădene. Apoi, Tehnodomus s-a mutat la Milano unde a construit „Domul”, denumit chiar după numele companiei, care, în acea perioadă, nu prea avea tehnică de lucru, astfel că în loc de „Tehnodom” a rămas doar… „Dom”.
Secolele au trecut și Tehnodomus a dat de greu. După milenii de colaborare cu statul italian, Tehnodomus și-a luat țeapă de la italieni. De fapt nu erau chiar italieni. Erau urmașii lui Traian, aciuați lângă Fântânele, o comună aflată la doar doi kilometri de Arad. Urmașii romanilor doreau un golf pe lângă râul Mureș. Cei de la Tehnodomus au înțeles că este vorba despre un teren de golf. Această problemă de comunicare a produs o ruptură între cele două părți, astfel că urmașii lui Traian s-au întors după două milenii într-o localitate de lângă Roma. Tehnodomus a rămas cu o gaură de câteva milioane de euro…
Ca să-și acopere gaura financiară, Tehnodomus a comandat câteva licitații la Arad. Astfel, firma condusă de Gheorghe Maxinan, strănepotul lui Maximus Augustus al III-lea, a câștigat construcția Stadionului Francisc Neumann – o mostră a celebrului Colloseum din Roma -, dar și bazinul de polo de la piciorul podului din Micălaca. Mai mult, de la pesedeu a luat construcția pasajului rutier din zona CET.
Tehnodomus a participat (in)activ și la protestul „#șîeu”. Maxinan, care este rudă de gradul 1.345.214 cu Brutus, era afectat și de faptul că moldoveanul Mandachi a preluat sloganul rudei sale îndepărtate. Astfel „#șitu Brutus” a fost moldovenizat în „#șîeu”…
Cei de la Tehnodomus nu au protestat împotriva faptului că România nu are autostrăzi, ci pentru că partidele de casă ale Tehnodomus nu organizează licitații la autostrăzi pe care să le câștige, normal, Tehnodomus.
Giuliano mi-a adus aminte astăzi de ceea ce a spus domnul Ioan Linecher, pantofar din Bujac:
„La primăria Arad, lucrările publice se atribuie prin licitații la care pot participa mai multe firme iar la final câștigă întotdeauna Tehnodomus” (Ioan Linecher, pantofar din Bujac)
La câteva zile după ce au anunțat reluarea lucrărilor la stadionul Francisc Neumann, lucrări care au început în 1634, toamna, sub conducerea lui Falco Giorgio Întâiul, macaragiul a vrut să oprească utilajul pentru 15 minute, în data de 15, la ora 15, până la și 15. Aflat la înălțime, acesta a scăpat cheia în praful de pe stadion și colegii lui încă o caută. Astfel, din cauza ploii de vineri de la amiază, a faptului că trecem la ora de vară peste două săptămâni, dar și a faptului că s-a pierdut cheia de la macara, lucrările la stadion vor fi întârziate cu încă aproximativ 15 decenii.
Stadionul UTA-Francisc Neumann va fi inaugurat la paști. La Paștile Cailor…
Comentariile portalului
Ești prost informat, dar nu asta contează. Polițiștii trag lunar, cu Beretta de 9 mm, cel puțin 10 cartușe pe tragere. Așadar, Popică Sebi să stea (...)
Pă ,,bătrâna doamnă" dacă o mai țin puterile ar face bine să meargă pă centură după niște bani cinstiți, nu dân bugetul primăriei! E (...)
De peste 100 ani occidentul lupta(asa zisa lupta) ptr.stoparea acestui flagel.Fara succces,drogurile,odata cu democratia au patruns in toata lumea.Oare de ce nu pot face politicienii, (...)