40 de morți și 20 de răniți în atentatul de la Christchurch! Unul dintre atentatori a făcut LIVE pe rețelele de socializare
Premierul Noii Zeelande, Jacinda Ardern a confirmat că 40 de persoane au murit iar alte 20 au fost rănite în atacurile de la două moschei din oraşul Christchurch, scrie The Guardian. „Nu poate fi descris altfel decât ca un atac terorist. Deşi nu avem nimic care să indice că ar exista alţi suspecţi, nu presupunem acest lucru în acest moment”, a declarat Ardern.
Atacurile armate au avut loc la moscheile Al Noor şi Linwood Masjid din Christchirch, patru persoane fiind reținute.
Jucătorii echipei de crichet a Banghadesh-ului se aflau în faţa moscheei Al Noor, din Christchurch, şi urmau să intre, în momentul atacului armat soldat cu mai mulţi morţi, au anunţat federaţiile din Noua Zeelandă şi Bangladesh, potrivit Reuters.
Mario Villavaryan, membru al stafului tehnic al echipei, a declarat că totul a fost la limită. “Jucătorii erau în autocar, care a oprit în faţa moscheei în momentul în care a început atacul. Sunt tulburaţi, dar în regulă”, a explicat el, conform news.ro.
Federaţia neo-zeelandeză de crichet a anulat meciul test cu Bangladesh, care urma să aibă loc sâmbătă, chiar în Hagley Oval, după discuţii cu oficialii forului din Bangladesh.
Autorităţile au recomandat închiderea temporară a tuturor moscheilor. De asemenea, au fost închise toate şcolile din Christchurch.
Unul dintre autorii atacului armat de la Christchurch, un australian în vârstă de 28 de ani (foto mai sus), s-a filmat în timpul atacului de la moscheea Al Noor, din centrul oraşului, conform presei locale. Atacatorul s-a identificat ca fiind „Brenton Tarrant” – un bărbat alb, de 28 de ani, de origine australiană, conform presei locale, iar Twitter a închis un cont de utilizator pe acest nume.
Presa australiană a anunţat că poliţia antiteroristă din New South Wales desfăşoară operaţiuni în zona Coffs Harbour. Nu se ştie dacă „Tarrant” era din Coffs Harbour, dar cu siguranţă era din New South Wales, conform presei australiene.
El a început să transmită live în timp ce mergea către moscheea Al Noor Mosque. În duba sa s-ar fi aflat arme, muniţie şi canistre cu benzină. A luat arma şi a intrat în moschee, iar prima victimă fost împuşcată chiar la uşă, conform New Zealand Herald. Bărbatul avea asupra sa cel puţin o armă automată şi mi multe rezerve de munţie, scrie news.ro.
Comentariile portalului
Dacă asta vor înțelege din ce am scris, este doar treaba lor. Am și precizat că îmi cer iertare, dar nu-mi pun cenușă-n cap și nici nu retractez (...)
Adevărat a înviat! Cum să nu putem, noi, oamenii să iertăm? Sigur că putem. Chiar avem datoria de a învăța să iertăm. "... precum și noi iertă (...)
BRAVO, BRAVO,!!!!!!