Proiect de lege: polițiștii și militarii ar putea să se pensioneze mai târziu decât prevede legea acum
Un senator social-democrat vrea să îi scoată la pensie mai târziu pe poliţişti şi militari, adică să crească limita de vârstă de la 45 la 50 de ani. O să avem poliţişti bătrâni şi gardieni de penitenciare obosiţi, dacă se întâmplă aşa, prevăd sindicaliştii din domeniu.
În Belgia, Franţa şi Germania, cadrele militare ies la pensie cel mai devreme la 52 de ani. Cu acest argument, plus lipsa de personal de la noi, senatorul social-democrat Liviu Brăiloiu propune ca militarii si politistii sa lucreze mai mult.
„Nu este normal ca un personal civil să iasă la pensie la 62-65 de ani şi personalul militar la 38-40. Înteleg, sunt condiţii grele de muncă, dar şi în viaţa civilă sunt sectoare de activitate cu condiţii mult mai grele”, spune deputatul PSD.
Vestea i-a necăjit şi mai mult pe poliţişti şi gardienii de la penitenciare. Zilele trecute au protestat în faţa parlamentului ca să afle senatorii şi deputaţii că sunt nemulţumiţi de salarii şi de condiţiile de muncă. Acum, adaugă pe lista şi creşterea vârstei de pensionare. Supăraţi, îi acuză pe politicieni că nu ştiu cât de grea şi solicitantă este munca din apărare.
– Luna trecută, doi colegi de 46 de ani… a fost înmormântarea la ei, au decedat, media de vârstă e foarte mică.
Sorin Dumitrașcu, expert penitenciare: „Nu putem să lucrăm în cârje, să ne ducem cu bătrâni să asigurăm ordinea publică, nu putem să ne ducem cu bătrâni care să lucreze într-un penitenciar.”
sursa: digi24
Comentariile portalului
Tare simpatic, ca de obicei, domnule Greiere. Din perspectiva dvs, dacă se anunță că va fi roată, nu era de bun simț să trimită Primăria un comunicat prin care (...)
Ca sa nu fie doar acest aspect negativ, pe care era absolut obligatoriu sa-l faceti subiect de articol, (ca... nu-i asa, de ce sa vedem ce este bine cand putem (...)
Ne mai miră? Își bat joc de noi, arădenii la cel mai înalt nivel ! Păcat de orașul ăsta că l-au distrus