O sută de mii de euro pentru toaleta unei școli care nu poate fi folosită de elevi. Nu are aviz ISU
Toaleta modernă a unei şcoli din Botoşani stă închisă de patru luni, iar copiii merg tot în baraca de lemn, din curte, pe care au folosit-o şi bunicii lor. Grupul sanitar nou nu are aviz ISU, iar primarul şi constructorul dau vina unul pe celălalt.
Mihaela Lupu, directorul școlii gimnaziale din Gorbănești: „Așteptăm și noi să o dea în folosință. Şi pentru copii ar fi foarte bine, și pentru noi. Sunt cabine pentru fete, cabine pentru băieți, cabine pentru profesori, pentru persoane cu handicap, toaletele sunt foarte moderne”.
Cei 119 elevi ai şcolii merg la toaleta din curte, care arată dezastruos: şubrezită de vreme, insalubră şi cu geamurile sparte.
Primarul şi constructorul pasează vina de la unul la altul.
Gică Iliescu, primarul comunei Gorbănești: „Nu s-a dat recepția că nu a întocmit scenariu la incendiu și cartea tehnică și comisia nu a semnat”.
George Turcu, administratorul firmei de construcții: „Noi prin contract nu am avut nimic legat de partea de ISU, mai mult decât atât, nu suntem autorizați să facem absolut nimic legat de ISU”.
Şansele ca, până la încheierea anului şcolar, copiii să meargă la noua toaletă sunt nule.
sursa:digi24
Comentariile portalului
@Vaccinatul Eu sunt de părere că Wiener a pus mâna la organizarea spitalului Covid și la impunerea unui tratament identic pentru toți pacienții, același tratament (...)
@jurjac În cazul lui Wiener ai făcut o tirada de acuzații nefondate și halucinații un cumul de frustrări personale și aberații ce campanie bazată pe (...)
Votați portocaliii, ar fi păcat sa întrerupem hoțiile, relațiile, cumetriile din administrație și incompetenta crasa instaurate de atâția ani