Au vrut să jefuiască un bancomat din Alfa, provocând o explozie. Polițiștii arădeni caută făptașii | Video





Hoții devin mai ingenioși pe zi ce trece, găsind noi și noi metode de a fura bani sau diverse bunuri. Astfel, în noaptea de duminică spre luni, în jurul orei 01:30, niște indivizi au încercat să jefuiască un bancomat situat la intrarea în magazinul Market din cartierul arădean Alfa. Metoda folosită de aceștia este una nemaiîntâlnită până acum în municipiul Arad, aceștia provocând o explozie la ATM.
„La data de 14 ianuarie, a.c., în jurul orei 1:30, polițiștii au fost sesizați despre faptul că, la un bancomat situat pe strada Tunarilor din municipiu, ar fi avut loc o explozie, distrugându-l. Sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad se efectuează cercetări în vedere identificării persoanelor care se fac vinovate de comiterea faptei și tragerii la Răspundere penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat”, spune inspector principal de poliție Lorena Radu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Arad.
UPDATE – Hoții au reușit să și fure bani din bancomat, dar până la această oră nu s-a stabilit exact care este suma furată.
Revenim cu mai multe informații pe măsură ce acestea vor fi disponibile.
***Notă: Imaginea are caracter ilustrativ.
Comentariile portalului
Ramane de vazut ce va fi dupa instalare, dezastrul e iminent oricum, vom vedea cum se potriveste guvernarea unei tari cu administrarea unui oras sau judet dar cat timp accepta( (...)
Falcă e mult mai mult decât bolojan Uitați vă la Cum arată Aradul față de Oradea de ce nu este pomenit și numele acestui ctitor de Arad el (...)
Să ne ferească Dumnezeu că acest imbecil să ajungă prim ministru să nu i dați prostului puterea că s a văzut cât de Răzbunător este