Tudor, românul ucis care a devenit erou în Anglia, trebuia să devină soț și tată anul acesta
Românul care şi-a pierdut viaţa într-un tragic incident din Londra, petrecut în noaptea de Revelion, în jurul orei ocale 5:30 (7:30 în România), încercând să oprească un grup de indivizi care au vrut să intre fără invitaţii la o petrecere exclusivistă, era canotor. Mai exact, a fost primul sportiv român legitimat la Master, medaliat chiar în 2018, la Campionatul European rezervat sportivilor „veterani”. Ce s-a întâmplat de fapt? Tudor a fost înjunghiat în piept de nişte indivizi fără inimă, chiar la intrarea clădirii Mayfair din Londra, unde avea loc o petrecere privată. S-a luptat, potrivit înregistrărilor cu telefonul oferite de martori Poliţiei, cu nouă agresori înainte de a fi ucis.
Presa britanică l-a identificat încă din primele ore pe Tudor Simionov, în vârstă de 33 de ani, un român plecat de curând în Regat, „în căutarea unei vieţi mai bune”, după cum scrie The Sun.
Pentru canotajul românesc însă, numele Simionov este unul cu greutate. ProSport a aflat cine era Tudor Simionov şi de ce plecase, cu adevărat, în Regat.
Dorin Alupei, oficial al Federaţiei Române de Canotaj, medaliat cu argint la Campionatele Europene, dublu medaliat cu bronz la Mondiale şi participant la două ediţii ale Jocurilor Olimpice, la Atlanta (1996) şi Sydney (2000) l-a identificat rapid pe Tudor Simionov. „A făcut canotaj, nu l-am cunoscut foarte bine, este o generaţie mai mică cu zece ani faţă de mine, dar în ultimul timp concura la concursuri de Masters, la veterani”, a spus Dorin Alupei pentru ProSport.
Pe Tudor Simionov l-a cunoscut mult mai bine Ani Mironov, o bună prietenă de familie, care a răspuns întrebărilor ProSport cu glas curmat de lacrimi şi încă în stare de şoc, devastată fiind de durerea pierderii unui prieten „cu care s-a ajutat de multe ori”.
Citește mai multe pe ProSport
Comentariile portalului
Acest lucru ar trebui sa facă și cei pe care i-ați criticat , dar din păcate acest lucru nu se va întâmpla. Goana după ciolanul de inca 4 ani , (...)
Nu este nimic greșit în a spune, pur și simplu, "Vă cer iertare, am greșit!" Ar fi bine să ne oprim puțin și să recunoaștem față (...)
👏 Frumoasă analiză autocritică ..., și am fost tentat să dezvolt ideea, dar am decis să n-o fac ! . Nu am să vă / mă scuz pt tonul acid, spre agresiv, al criticilor fă (...)