marþi, 30 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Sandokan de Arad – pericol public. Beat la volan, a provocat accidentul de ieri seară, după ce în această vară a fost prins, tot beat la volan, de două ori în aceeași zi

    de Special Arad | 22 noiembrie 2018, 11:23 AM | Știri Arad | Topic special

    1

    Bărbatul vinovat de accidentul de aseară, din Grădiște, a fost reținut de polițiștii Biroului Rutier pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui autoturism având dreptul de a conduce suspendat, conducere sub influența alcoolului și pentru vătămare corporală din culpă. Acesta este nimeni altcineva decât supranumitul „Sandokan de Arad”, despre care Special Arad a scris în luna iulie a acestui an, când acesta a început să îi claxoneze frenetic, să îi certe și să îi legitimeze pe polițiștii în trafic, sub influența alcoolului. De două ori în aceeași zi! De fiecare dată a fost extrem de recalcitrant cu oamenii legii, până să fie adus la spital pentru recoltarea probelor de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, când a avut numai vorbe de laudă la adresa lor.

    Sandokan de Arad lovește din nou! După ce a plecat de la spital, acesta a fost reținut din nou de polițiști… de aceiași polițiști pe care i-a lăudat!

    Ieri seară, în jurul orei 18:45, „Sandokan de Arad” (32 de ani) a condus un Volkswagen Golf pe Calea Zimandului, iar la intersecția cu strada Stephan Roth a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un cetățean italian de 75 de ani, pe care l-a proiectat într-un alt autoturism condus de un bărbat de 36 de ani din Arad, pe care – la rândul lui – l-a proiectat într-un alt autoturism condus de o femeie. Toate autoturismele avariate staționau la semafor.

    În urma accidentului a rezultat rănirea ușoară a conducătorului auto responsabil și a cetățeanului italian.
    Întrucât emana halenă alcoolică și nu a putut fi testat la fața locului, „Sandokan de Arad” a fost condus la spital în vederea recoltării de probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei. De asemenea, s-a constatat că acesta are permisul de conducere suspendat.

    După ce a plecat de la spital, „Sandokan de Arad” s-a liniștit din nou și s-a prezentat singur la secția de Poliție, în vederea arestării preventive.

    Accident grav în Grădiște, pe Calea Zimandului, cu patru mașini implicate | Foto

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Daca in iulie a fost gasit circuland cu permisul suspendat DE CE MAI E LIBER IN NOIMEBRIE, avand in vedere ca, conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.?

      +9 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    4 + 2 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.