CJA anunță: Proiectul Centurii de Est a Aradului a fost admis pentru finanțare din fonduri europene





Centura de Est a Aradului, un proiect al Consiliului Judeţean Arad, care îşi propune să finalizeze inelul de centură al municipiului, începe să prindă contur.
Proiectul „Modernizare DJ 709G, inclusiv pod Mureș pentru funcţiunea de centură Est Arad” a fost admis în faza de precontractare la ADR Vest. Astfel, în cadrul ședinței extraordinare de astăzi a CJA, consilierii au aprobat proiectul în vederea finanţării acestuia în cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020.
Pe lângă finalizarea centurii municipiului Arad, inclusiv prin construirea unui pod nou peste Mureș, la Fântânele, proiectul prevede și realizarea unui pasaj peste calea ferată, la Vladimirescu, a trei sensuri giratorii și a unei piste de biciclete – aceasta din urmă, pe lungimea de 7 kilometri, la Fântânele.
Reprezentanții Consiliului Județean sunt de părere că proiectul este important deoarece va facilita accesul rapid între cele mai importante artere rutiere ale județului: Drumul Național 7 (porțiunea Văii Mureșului) și Autostrada Arad-Timișoara.
Valoarea totală a proiectului este de peste 179 de milioane de lei inclusiv TVA. Consiliul Județean Arad va asigura cofinanțarea proiectului, în valoare de 5,3 milioane de lei. Cofinanțarea reprezintă achitarea cheltuielilor neeligibile în cuantum de 1,8 milioane de lei, care se referă la realizarea a două intersecţii, una cu DN 69 (Arad-Timişoara) şi una cu DN 7 (Arad-Deva), respectiv contribuţia de 2% din valoarea eligibilă a proiectului, în cuantum de 3,5 milioane de lei.
Comentariile portalului
Cum o va drege? Dând afara mii de profesori? România educata🤣
Se renovează atâtea școli pe pnrr au afișate tablele cu informațiile despre șantiere? Dar noua hala de la obor are tabla explicativa cum se cere pt orice (...)
Singurul minus al Timișoarei e ca e victima propriului succes financiar-capitalist, atrăgând oameni din toată țara și regiunea de graniță și devenind haotică și că din lipsă (...)