Coliziune și explozie între Sântana și Curtici. Trei răniți, unul fiind un copil
În jurul orei 14:30, un autoturism Volkswagen Passat, care circula pe DJ 792 C, direcția Sântana spre Curtici, a încercat să depășească un tractor cu o remorcă la sensul giratoriu de la intersecția cu drumul spre Curtici, însă tractorul i-a tăiat calea, astfel că Passat-ul a intrat efectiv sub tractor.
În urma impactului, cele două autovehicule au luat foc, fiind lovit rezervorul tractorului.
Sunt trei victime, doi adulți și un copil, dar din fericire rănile nu sunt grave, cu toții reușind să iasă din mașină înainte ca mașina și tractorul să ia foc.
La fața locului intervin pompierii de la Sântana, un echipaj SMURD și două de la Ambulanță. De asemenea, a pornit în sprijinul pompierilor și un echipaj ASAS (Autospecială cu Apă şi Spumă), cu cinci subofiteri din cadrul Detașamentului de pompieri ISU Arad.
Poliția efectuează cercetări cu privire la modul în care s-a petrecut accidentul de ciculație.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)