Accident violent, cu șase victime, în Zimandul Nou. O femeie a rămas încarcerată | Foto
Un accident violent a avut loc sâmbătă seara, în jurul orei 18:30, pe Drumul Național 79 (DN 79), în dreptul localității arădene Zimandul Nou.
În cele două autoturisme implicate în accident au existat nu mai puțin de șase persoane, una dintre acestea, o femeie, rămânând încarcerată între fiarele contorsionate ale unuia dintre autoturisme.
La fața locului s-au deplasat de urgență un echipaj de descarcerare al Inspectoratului pentru Situații de Urgență al Județului Arad, un echipaj TIM AR și un echipaj SMURD din cadrul departamentului ISU Curtici. Femeia prinsă între fiarele mașinii a fost scoasă de către echipajul de descarcerare și preluată de către echipajul SMURD TIM AR, în vreme ce celelalte cinci victime sunt evaluate la fața locului, de către medici, chiar în aceste momente.
Totodată, polițiștii au ajuns și ei la locul accidentului și fac cercetări pentru a stabili cu exactitate modul în care s-a produs.













Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)