A plesnit-o de era să-și ia zborul, ca o libelulă | Foto

Circulația e îngreunată




Râdem, glumim, dar circulația este îngreunată pe Bd. Revoluței, în zona Libelula, din cauza unei tamponări ce a avut loc în urmă cu aproximativ 20 de minute. Se circulă doar pe o bandă. Șoferii au scăpat fără răni.
Accidentul s-a produs după ce un autoturism Ford venea dinspre Primărie în viteză și a fost lovit de un Volkswagen, care venea din parcare. Cei implicați susțin că de vină a fost vizibilitatea redusă la ieșirea din parcare, din cauza pomului. Șoferița din Ford a fost preluată de către un echipaj SMURD pentru a-i acorda îngrijiri medicale, dar e conștientă, șocul fiind mai mare decât rănile.
Polițiștii ajunși la fața locului cercetează modul în care s-a produs accidentul. Între timp, se circulă pe o singură bandă în zonă.
Comentariile portalului
== POCNITORILE -- DISTRACTZIA PROSTILOR SI A SARACILOR == CEA MAI IEFTINA DISTRATZIE == MANIFERE ==
== MAHALAUA EUROPEANA PLINA CU GHIAURI PUSIFICATZI == SCARBA MI E
Sa jignești îți place. Atât poți, asta faci. Vezi că o zi are 24 de ore și începe la miezul nopții 🤣