Cunoscutul preot arădean Ioan Sorin Ciurlea a pierdut lupta cu viața, după ce a fost în comă o săptămână întreagă
Preotul Ioan Sorin Ciurlea, paroh al Bisericii comunei Conop, a murit în această zi la vârsta de 62 de ani, după ce a ajuns în comă, în urmă cu o săptămână, și a fost internat la secția ATI a Spitalului Județean din Tulcea.
Medicii nu au reușit să stabilească de ce a ajuns în comă preotul, tot ce se știe e că acesta își plănuise o excursie în Delta Dunării, iar după ce i s-a făcut rău, chiar el a apelat la 112.
„Părintele Ioan-Sorin Ciurlea s-a născut la data de 24 noiembrie 1956, în localitatea Gothatea, Jud. Hunedoara.
A absolvit Institutul Teologic de grad universitar din Sibiu (1982) și Facultatea de Istorie din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (2008).
Din anul 1988 a fost parohul bisericii ortodoxe din Conop, Protopopiatul Lipova.
Ierarhii, preoții și credincioșii din Arhiepiscopia Aradului se roagă Bunului Dumnezeu să-i așeze sufletul împreună cu drepții și să dăruiască mângâiere membrilor familie îndoliate.
Veșnica lui pomenire!”, anunță Arhiepiscopia Aradului.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)