Probabil că cei mai mulți dintre dumneavoastră știți deja că Special Arad a inițiat, în urmă cu ceva vreme, campania „Nesimțirea nu este un handicap!”, o campanie care îndeamnă, în primul rând la bun simț. Uneori suprindem noi anumite nereguli prin trafic sau prin parcări, alteori cititorii noștri ne trimit materiale foto-video și informații despre neregulile întâlnite de ei.

Și am observat și noi ca această campanie, dincolo de spiritul ei civic, chiar funcționează. De când am început să mediatizăm parcările ilegale ale unor „bizoni”, începi să găsești prin oraș locuri libere destinate persoanelor cu handicap. Totodată, în urma unor alte nereguli semnalate de noi, Serviciul Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Arad a luat măsuri împotriva respectivilor șoferi.

Dar să revenim la întâmplarea de astăzi. Era puțin trecut de ora 18:00 și am decis, împreună cu soția, să mergem la miting (la cel de la Arad). Am fost și ieri, dar în calitate de jurnalist, iar astăzi, colegul meu, Miță, s-a pus el pe filmat și fotografiat. Deci, mergeam spre proteste în calitate de simplu cetățean. Am luat-o pe Bulevardul Ștefan Augustin Doinaș, ca să ajungem pe Horia și apoi direct la Primărie. Era ruta mai bună, cu mai puține semafoare. La intersecția de la Piața Mihai Viteazul ajung în spatele unui Opel Astra Caravan. Traversează Opelul și ajung eu în intersecție. Aveam „STOP”. Opresc, mă asigur, văd că nu-i nici urmă de mașină în stânga mea și traversez liniștit. N-am ajuns bine în fața intrării la fostul Spital Municipal că văd cum Opelul ce fusese în fața mea se aruncă direct pe două locuri de parcare destinate persoanelor cu handicap. Parcările din zona respectivă sunt de tipul „45 de grade”, așadar șoferul s-a trântit de-a latul, pe ambele locuri. Ca să fie „tot tacâmul”, înainte de cele două locuri de parcare vopsite cu albastru era un loc liber, după cele două locuri erau alte 3-4 locuri libere, iar peste drum încă vreo 5. Dar nu, șoferul, o (să zicem) doamnă la vreo 40, 40 și ceva de ani, s-a pus fix pe două locuri destinate persoanelor cu handicap.

Deci, cum spuneam, mergeam la proteste. De la sine înțeles că aveam deja în minte niște sloganuri auzite pe toate căile de comunicare existente. Am intrat în primul loc de parcare de după cele două albastre. Soția n-a înțeles ce fac și m-a întrebat ce s-a întâmplat. „Stai așa câteva secunde să văd ce face asta”, i-am zis. Am stat preț de vreo 10 secunde să văd dacă s-a întâmplat ceva sau pur și simplu coboară din mașină și își vede de treabă. Când s-a pregătit să coboare, am coborât și eu, val-vârtej. M-am dus spre ea și am început dialogul, unul pe care încerc să-l redau, din memorie, într-un mod cât se poate de fidel:

Eu: Ce faci? Tu vezi că te-ai pus pe două locuri pentru persoane cu handicap?

Ea, cu un „dulce” accent vasluienesc: Da, ce, care-i problema?

Eu: Cum care-i problema? Te-ai pus pe două locuri pentru persoane cu handicap. Ți se pare normal?

Ea: Păi vreau doar să…

Între timp, în dreptul nostru, pe o parte și pe cealaltă, se opriseră niște trecători. Nu înțelegeau ce se întâmplă.

Eu: Măi, femeie, nu mă interesează ce vrei tu să faci. Te-ai pus pe două locuri pentru persoanele cu handicap. Cât de nesimțită poți să fii?

Ea: Mă duc doar să iau apă.

Eu: Mergi unde vrei, dar înainte muți mașina!

Ea: Da’, ce, ești de la parcări?

Eu: Nu. Sunt de la presă, dacă tot vrei să știi de unde sunt. Dar n-are importanță! Mută-ți mașina, acum! Ai o grămadă de locuri libere și te-ai pus ca nesimțita pe două pentru persoane cu handicap. Dacă acum vine o persoană cu handicap și are treabă la spital? Ce face?

Ea: Nu mut nimic. Hai, dă-mi pace! (După care trântește ușa și dă să plece)

Eu: Nu muți? Ok. (și am plecat furios spre mașină să-mi iau telefonul)

În timp ce mă aplecam în mașină după telefon, o doamnă care se oprise la „spectacol” se uită la mine și spune „incredibil cât poate să fie de nesimțită”, la care eu îi răspund „așa e, doamnă, din cauza ăstora suntem așa cum suntem”.

Iau telefonul din mașină și mă duc spre mașina femeii. Vroiam să fac o poză și apoi să sun la Poliție. Între timp, femeia s-a răzgândit, a urcat la volan și a pornit motorul. Eu începusem să fac fotografii, în timp ce ea, furioasă, era să mă ia pe capotă. Am reușit să fac 3 poze clare și una „ștearsă”, exact când întorcea. Într-un final a parcat ca orice om normal pe unul dintre multele locuri libere de parcare.

Până la urmă mi-am îndeplinit obiectivul, acela de a elibera locurile de parcare destinate persoanelor cu handicap, dar era păcat să n-o „expunem” puțin pe doamna în cauză. Poate data viitoare se gândește de două ori înainte să ocupe abuziv și cu nerușinare locurile de parcare destinate persoanelor cu handicap.