Se asfaltează în Micălaca! Direct pe pământ și de la… mijloc





Cam de 5 ani de zile o curte dintre blocuri din zona 300 din cartierul arădean Micălaca este de-a dreptul inundată la cea mai mică ploaie care se abate asupra ei. Mai rău este că băltoacele care se formează acolo sunt tocmai în fața pubelelor de gunoi, făcându-i pe micălăceni să devină adevărate gazele atunci când se duc să arunce gunoiul.
În curtea respectivă, tot acum vreo 5 ani, dacă nu mai mult, erau ridicate garaje în care oamenii își parcau mașinile, dar care au fost demolate din cauza proiectului de Regenerare Urbană. Omaneii s-au conformat și le-au dărâmat. Apoi au așteptat. Și au așteptat. Și încă așteaptă ca zona să fie regenerată.
Nici vorbă de așa ceva! Parcări nu, borduri nu, trotuar nu, asfalt nu. Nimic. Dar absolut nimic nu au mai „regenerat”. Toate acestea până azi, când în parcarea respectivă a început să se toarne bitum direct pe pământ.
Nu ar fi o așa mare problemă, micălăcenii se bucură când se face ceva pentru ei (deși pentru unii a devenit de-a dreptul agasant ca șoseaua să fie spartă în fiecare an, să se pună alte borduri care au fost puse cu un an înainte etc), dar ne întrebăm de ce au început să asfalteze direct pe pământ, să înceapă asfaltarea într-un mod atât de haotic încât oamenii nici nu au apucat să își mute mașinile pentru a le face loc.
Nu știm dacă se va asfalta toată parcarea, și ne și îndoim de aceasta. Probabil le-au mai rămas băieților niște bitum și s-au gândit să nu facă risipă. Amuzant este că au asfaltat exact zona de pământ a parcării…
Oare cât va rezista lucrarea și câte bălți se vor forma la prima ploaie?
Comentariile portalului
din pacate nu este doar o poveste…este cosmarul realitatii in care ne regasim foarte multi…
Parasca a fost profesor pentru sute, poate chiar mii de politisti din intreaga lume. Ce cauta el in politica?
Nu se potriveste absolut deloc aceasta apropiere politica - biserica. De ce nu a fost reprezentat Aradul de un doctor bun sau de un profesor de calitate sau un inginer (...)