A dat în stâlp și și-a făcut praf mașina pe Bodrogului





În jurul orei 20:00, un tânăr de 30 de ani, care conducea un autoturism marca Opel, pe Calea Bodrogului, din direcția Pădurea Ceala către municipiul Arad, la un moment dat a pierdut controlul asupra autovehiculului și s-a izbit de un stâlp în afara părții carosabile.
În urma coliziunii, autovehiculul a fost avariat destul de grav, iar tânărul a fost transportat de un echipaj de la SMURD la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean Arad.
Bărbatul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul alcoolemiei fiind zero. Poliția face cercetări cu privire la modul în care s-a produs accidentul.
Comentariile portalului
Ramane de vazut ce va fi dupa instalare, dezastrul e iminent oricum, vom vedea cum se potriveste guvernarea unei tari cu administrarea unui oras sau judet dar cat timp accepta( (...)
Falcă e mult mai mult decât bolojan Uitați vă la Cum arată Aradul față de Oradea de ce nu este pomenit și numele acestui ctitor de Arad el (...)
Să ne ferească Dumnezeu că acest imbecil să ajungă prim ministru să nu i dați prostului puterea că s a văzut cât de Răzbunător este