marþi, 30 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Doi rapperi americani au fost împușcați mortal

    de - | 19 iunie 2018, 8:38 AM | Internaţional

    0

    Rapperii XXXTentacion şi Jimmy Wopo au fost împuşcaţi mortal luni, în incidente separate, care au avut loc în apropiere de Miami şi în Pittsburgh, scrie Digi24, citând News.ro.

    Controversatul XXXTentacion, în vârstă de 20 de ani, a fost împuşcat pe când părăsea o reprezentanţă auto din Deerfield Beach, la aproximativ 65 de kilometri de Miami.

    Decesul rapperului, pe numele său real Jahseh Dwayne Onfroy, a fost pronunţat ulterior şi anunţat pe Twitter de autorităţi.

    Doi bărbaţi au părăsit locul într-o maşină neagră după ce unul dintre ei a deschis focul asupra rapperului. Anchetatorii susţin că ar putea fi vorba despreun jaf.

    XXXTentacion a debutat discografic în august 2017. Cel de-al doilea album al lui, „?”, a debutat pe primul loc al topului Billboard 200 în luna martie a acestui an.

    Născut în Florida, el a petrecut mai mult timp în şcoli de corecţie şi centre de detenţie pentru minori, iar acum aştepta să fie judecat într-un proces de violenţă domestică.

    Într-un alt incident petrecut luni, Wopo a fost ucis într-un atac ce a avut loc în Pittsburgh, potrivit presei locale. Managerul rapperului a scris pe Facebook: „Mi-am pierdut fratele astăzi şi este cel mai urât sentiment din lume. Îi era destinat să devină mare şi îşi dorea ce era mai bun pentru prieteni, familie şi comunitate”.

    Jimmy Wopo, în vârstă de 21 de ani, pe numele său real Travon Smart, era considerat un artist promiţător al scenei rap din Pittsburgh.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    1 + 7 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.