Accident pe podul de la Micălaca unde drumul este complet decapat! O femeie și băiatul ei au fost răniți (Foto)
Accident în urmă cu aproximativ o oră pe podul de la Micălaca, cel care face legătura între cartierul Subcetate și Zona 300. În aceste zile se efectuează lucrări de decapare și asfaltare în zonă, de la pod și până la sensul giratoriu de la pasajul de trecere spre strada Voinicilor.
O femeie conducea un autoturism Volkswagen Golf dinspre Subcetate spre Micălaca, iar la ieșirea de pe pod a încetinit brusc viteza văzând că drumul este decapat. Din spate circula pe același sens un autoturism Audi, iar șoferul acestuia a frânat pentru a evita impactul cu autoturismul Golf, dar cum și aderența are de suferit în asemenea condiții accidentul nu a mai putut fi evitat.
Femeia din Glof și băiatul ei, minor, care se afla în mașină, au suferit răni ușoare. La fața locului s-a deplasat o ambulanță SMURD și un echipaj de poliție pentru a efectua cercetări.













Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)