Poliția și Garda de Mediu au oprit un transport ilegal de deșeuri la Nădlac
Comunicat. Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, împreună cu reprezentanți ai Gărzii de Mediu Arad, au depistat un transport ilegal de deșeuri.
Pe raza localității Nădlac a fost depistat ieri, în trafic, un bărbat de 39 de ani, din județul Vâlcea, care transporta în portbagajul unor autoturisme aflate pe o platformă, 600 de kilograme de deșeuri destinate recuperării sau eliminării (acumulatori auto uzați).
Întreaga cantitate de deșeuri a fost indisponibilizată pentru continuarea cercetărilor, bărbatul în cauză fiind cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de cntrabandă și nerespectarea regimului exportului și importului de deșeuri.

















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)