Fondatorii Amazon, PayPal, Oracle și Google investesc masiv în… tinerețe fără bătrânețe





Miliardarii din Silicon Valley sunt interesaţi să investească în tehnologie şi medicină menită să oprească procesul de îmbătrânire. Jeff Bezos, fondatorul Amazon, alături de alţi miliardari precum Peter Thiel, cofondator PayPal, Larry Ellison, fondatorul Oracle, şi Larry Page şi Sergey Brin investesc o parte din avere într-un efort de a-şi extinde speranţa de viaţă, încetinind procesul de îmbătrânire, scrie This Is Money, citat de Business Magazin.
Jim Mellon, poreclit Warren Buffet al Marii Britanii, şi-a înfiinţat compania Juvenescence în SUA pentru a investi în medicamente care prelungesc viaţa. El prognozează că descoperirile în medicină vor duce la noi medicamnte ce vor creşte speranţa de viaţă medie undeva la 110-120 de ani în următoarele trei decenii.
„În 20 de ani cursa pentru extinderea speranţei de viaţă va deveni cel mai mare business din lume, mult mai important decât servicii triviale precum Facebook sau Snapchat”, spune omul de afaceri de 61 de ani care şi-a făcut averea investind 100.000 de dolari în UraMin, o companie de minerit, pe care a vândut-o pentru 1,6 miliarde doi ani mai târziu.
Juvenescence se află la început de drum, iar Mellon speră că în doi-trei ani să înceapă experimentele umane şi ca la un moment dat să listeze compania la bursă.
Unity Biotechnology, compania pe susţinută de Bezos Expeditions, are 150 de milioane de dolari disponibili pentru a crea medicamente care previn, opresc îmbătrânirea.
Şi Google a dedicat o parte din bani în această direcţie prin intermediul proiectului numit Calico, destinat dezvoltării medicamentelor anti-îmbătrânire.
Sursa: Gândul
Comentariile portalului
Aha, dacă realizarilee sunt în funcție de datele dan biblie, probabil că autostrăzile se vor face până la apoca lipsă! Aia mare, sau mică, nu mai contează...
Poate nu ar strica să vă documentați ceva mai atent. Veți putea observa că procesiunile ortodoxe legate sau inspirate din viața lui Iisus (deci, inclusiv drumul crucii) (...)
Sa-mi spuna cineva de ce acesti calugari copiaza Via Dolorosa de la Romano Catolici. Biserica Ortodoxa nu are " Drumul Crucii" inclus in randuiala bisericeasca . In nici o carte de cult (...)